spot_img
marți, aprilie 22, 2025
AcasăLocal BTMamă şi fiică la spital din cauza unui şofer imprudent

Mamă şi fiică la spital din cauza unui şofer imprudent

Un bărbat a intrat într-o depăşire şi a lovit frontal maşina în care se aflau cele două, pe sensul opus.

Accidentul a avut loc sâmbătă, în centrul localităţii Blândeşti. Încercând să profite de carosabilul proaspăt asfaltat, un bărbat de 50 de ani a accelerat pentru a intra într-o depăşire. Aflat la volanul unui Volkswagen Passat, acesta nu s-a asigurat corespunzător în momentul efectuării depăşirii. În acel moment, din sens opus venea un autoturism marca Volkswagen Polo, condus de o femeie de 34 de ani. Aceasta nu a mai putut evita coliziunea, maşina fiind aruncată în şanţul de pe marginea drumului. În urma impactului violent, femeia, dar şi fiica ei, de 14 ani, au fost rănite. La faţa locului a ajuns un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA), care le-a acordat celor două primul ajutor. „Pacienta adultă a suferit un politraumatism prin accident rutier. Minora a fost diagnosticată cu o contuzie de membru inferior drept. Ambele au fost stabilizate şi transportate la Urgențe pentru mai multe investigaţii”, a precizat un asistent din cadrul SJA Botoşani.

La faţa locului a ajuns în scurt timp şi un echipaj de la Poliţia Rutieră, care a început o anchetă. „Ambii conducători au fost testaţi alcoolscopic, rezultatele fiind negative”, a precizat agent principal Delia Nenişcu, purtător de cuvânt al IPJ Botoșani. Ulterior, cele două autoturisme au fost preluate de o autospecială SOS Savencu, pentru a fi evaluate de criminalişti.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
16.6 ° C
16.6 °
16.6 °
64 %
0.8kmh
3 %
mar
26 °
mie
24 °
J
25 °
vin
25 °
S
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Au mai prins curaj acuma, au văzut că chiar vine primăvara.

EDITORIAL

Trăim o lume fragmentată de conflicte care au tendința de a se globaliza și de polarizări culturale duse la extrem. Se simte însă o...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...