au trăit în Nicomidia, în vremea împăratului Maximian. Adrian era păgân și pretor al Nicomidiei, iar Natalia era creștina. în timpul unei persecuții, văzând curajul și blândețea a 23 de bărbați creștini, Adrian, fiind de 28 de ani, a ales sa devina creștin.
Când împăratul a auzit cele petrecute, l-a aruncat în temnița împreuna cu ceilalți bărbați creștini. Nu trecuseră decât treisprezece luni de la căsătoria lor. Când l-au torturat pe Adrian, Natalia a stat lângă el, întărind-l în credință.
Înainte de a fi omorât, temnicerii i-au permis sa meargă acasă și sa-si ia rămas bun de la soție și familie. Natalia, când a văzut ca Adrian vine acasă, a încuiat ușa. Se temea ca acesta a lepădat credința în Hristos și pentru acest lucru a fost eliberat. Dar când a aflat scopul venirii sale, de îndată supărarea i s-a schimbat în bucurie. După ce si-a luat rămas bun, s-a întors împreuna cu ea la temnița. Pe drum ea l-a îndemnat sa nu se îngrijească de cele pământești, ci sa cugete la bunătățile cerești.
L-a întărit în suferința spunând-i: „Scurte sunt caznele, dar cele ce urmează sunt fără de sfârșit; scurta este suferința, dar slava muceniciei veșnica. Suferă durerea numai putina vreme și curând te vei bucura cu îngerii”.
După torturi prelungite, împăratul a poruncit ca brațele și picioarele mucenicilor sa fie zdrobite cu ciocanul pe nicovala. în aceste chinuri si-au dat duhul Adrian și cei 23 de creștini.
După câteva zile de la trecerea lor la cele veșnice, Natalia l-a văzut pe Adrian în vedenie și acesta i-a descoperit ca în curând va veni și ea în lumina cereasca. După ce timpul s-a împlinit conform celor vestite, Natalia si-a dat duhul, alăturând-se soțului ei în împărăția lui Dumnezeu.
Din Sinaxar aflam că, poruncind împăratul ca trupurile Mucenicilor sa fie aruncate în foc, fericita Natalia a ascuns, în taina, mâna soțului ei. Iar un om credincios, anume Eusebiu, luând moaștele Sfinților Mucenici și punând-le într-o corabie mica, le-a dus la Arghiropole, în apropiere de Bizanț, și le-a așezat într-o biserica. Natalia a fugit din Nicomidia la Arghiropole, cu mâna Sfântului, s-a rugat mult, apoi si-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. A fost îngropata lângă moaștele Sfinților Mucenici.
Cine pe săraci ajută, pe Dumnezeu împrumută. Aceștia își agonisesc comoară în ceruri și moștenirea veșnică. Dumnezeu, cu foarte puțin preț vinde dreptățile la cei ce se sârguiesc să le cumpere, pe o bucățică mică de pâine, pe o haină proastă, pe un pahar de apă rece, pe un bănișor.
Omul împrumutându-se de la om pentru sărăcie, sau pentru trebuința înmulțirii și dând înapoi, mulțumește cu adevărat, dar dă înapoi întru ascuns, fiindcă se rușinează. Iar Stăpânul Dumnezeu, dimpotrivă, întru ascuns împrumutându-Se, răsplătește înaintea Îngerilor și a Arhanghelilor și a drepților. Bine este și pentru oameni a face milostenie; că deși este pentru plăcerea oamenilor, dar vine iarăși spre plăcerea lui Dumnezeu.
– Preot Olivian SANDU
