Disperare mare pe aleși. Bine, nu chiar atât de mare cât să devină cinstiți, dar e disperare. Nu mai au bani de pensii speciale și nici la buget pentru plata cohortelor de angajați pe criterii de partid. Sacul din care tot iei și nu pui se golește, chiar dacă nu este al tău. Pentru România e tot mai greu să se împrumute, deși plătește dobânzi uriașe comparativ cu alte state. Bine, prin alte state banii sunt folosiți la reconstrucție economică, la noi sunt folosiți la construcție, dar la construcția vilelor parveniților politici. E de neînțeles de ce România a dat cu piciorul fondurilor europene și a ajuns în situația de a renegocia pe marginea PNRR. Renegociere care ne va costa peste două miliarde de euro – cu atât se va diminua valoarea granturilor primite de România de la Uniunea Europeană. Să pierzi două miliarde din paisprezece, iată genul de performanță care nu ne mai miră. Ai noștri guvernanți mai bine pierd bani europeni decât să-i administreze cinstit. Dacă nu pot mulge, la ce bun să se ostenească?
Însă până vin paralele europene e nevoie de bani. Și de justificări. Marius Budăi, ministrul muncii, are noroc de Daea, astfel că poate răsufla ușurat, nu e cel mai vizibil dintre pesediștii din guvernarea USL, deși partidul a băgat ceva parale în promovarea lui. Însă se străduiește… Mai spune și el câte o vorbă de duh, că doar are calificări înalte. Mda, cam așa a găsit că e cazul să justifice salariile mai mari de la buget comparativ cu mediul privat. Și mai urmează ceva măriri, însă nu pentru pălmași. Pălmașii să mai aștepte și să strângă cureaua, așa cum fac de pe vremea lui Ciorbea. Ăia speciali nu mai pot aștepta și suferă. Suferă ceva de speriat că mâine-poimâine se face rotativa guvernamentală și o să trebuiască să facă un pas înapoi, tot pe posturi la stat, dar plătite mai din sărăcie. Ce e în mână nu e minciună.
Pe lângă treaba aia cu calificarea înaltă, Budăi a mai venit cu o explicație, una care ar putea fi considerată rezonabilă dacă nu am trăi cum trăim în România. În mediul privat domină nuanțele de gri. Gri mai mult spre negru. Ceea ce e negru nici nu prea intră în statistici, dar guvernanților tare le-ar mai fi pe plac să albească tot ce muncește în țara asta. Asta pentru că ar crește încasările la buget și ar fi bani pentru aleși și odraslele acestora, bașca adunătura de amante și prieteni. Budăi a atras atenția asupra faptului că mulți angajați se complac cu plata cu doi lei pe hârtie și cinci lei în mână. Și asta nu e firesc.
Mda, nu e firesc… Dar ce e firesc, domnule Budăi? Să contribui din greu la buget pentru beneficii egale cu zero? Principalul vinovat pentru evaziunea în nuanțe de gri e chiar statul român care, guvernat de tot felul de imbecili, a stabilit legi prin care cetățeanul de rând a fost transformat în bancomat pentru privilegiații politic. Ce primește cetățeanul pentru contribuții? Nu mare lucru. Virtuala pensie e mai mică decât contribuția lunară actuală. Sistemul sanitar nu oferă sănătate, ci doar boli nosocomiale și dispreț. Vrei să trăiești? Te duci la privat, dar acolo totul se plătește la preț întreg, că statul de unde să dea bani? Și, în situația asta, ce preferă cetățeanul? Să contribuie cinstit sau să fenteze statul? România crește cu taxele tale a fost sloganul care a produs mai mult râs decât spirit civic. Omul de rând știe că trebuie să se descurce singur și asta face. Și antreprenorii preferă nuanțele de gri pentru că altfel nu pot asigura salarii decente, iar piața muncii ar sta și mai rău. Statul ar trebui să ofere ajutor, nu piedici, însă nici pomeneală de așa ceva.
Vreți contribuții cinstite? Oferiți ce ați promis în schimbul a ceea ce aveți pretenția să luați din munca cetățeanului. Spitale și tratamente, pensii decente, nu doar nesimțite și mizerabile. Școli în care să înveți, nu doar să primești diplome, drumuri și ce ați tot promis de treizeci de ani. Oferiți și voi, nu doar cereți și iar cereți. La cerut nu vă întrece nimeni… Poate doar tot voi când vine vorba de promis.
