Și în weekendul care a trecut, polițiștii botoșăneni au continuat acțiunile preventive pentru creșterea gradului de conștientizare cu privire la riscurile asociate consumului de alcool și de substanțe interzise la volan. Totodată, aceștia au acționat pentru prevenirea și combaterea oricăror fapte cu risc social, fiind vizate zonele în care se formează aglomerări de persoane și în care au fost înregistrate fapte care contravin normelor sociale. Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani, în cadrul activităților desfășurate au fost legitimate peste 180 de persoane și au fost controlate 145 de autovehicule.
„În urma neregulilor constatate au fost aplicate 70 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 12.900 de lei și au fost reținute 7 permise de conducere”, a precizat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Botoșani. La data de 21 august 2022, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au oprit pentru control, pe strada I.C Brătianu, din municipiul Botoșani, un autoturism condus de un bărbat, de 45 de ani, din aceeași localitate. În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de refuz de prelevare de mostre biologice de sânge.