Nu sunt dintre cei care îl detestă pe fostul președinte Constantinescu pentru celebra frază în care a lăsat să se înțeleagă că a fost învins de serviciile secrete, cu atât mai mult cu cât a fost scoasă dintr-un context în care spunea cu totul altceva. Dar, mă rog, a rămas așa fiindcă ea consfințea o realitate imposibil de contestat. Dimpotrivă, nu uit că demersurile și acțiunile sale, ajutate energic de turneul diplomatic al regelui Mihai în capitalele tuturor monarhiilor din Vest, ne-au adus în situația de a fi admiși pe listele de candidați și, în cele din urmă, ca membri în NATO și UE.
Sacrificiile imense pe care populația a trebuit să le facă pentru atingerea acestui deziderat, anume ca țara să fie cooptată în rândul democrațiilor occidentale, au prevalat în memoria colectivă. Românii nu au cum să uite inflația galopantă, prăbușirea celor mai mari bănci autohtone urmată de falimentul a sute de mii de mici firme private abia răsărite, închiderea minelor, prăbușirea marilor combinate industriale și privatizările umilitoare care au urmat. Toate au dus la ruperea ireversibilă a echilibrelor sociale și la dezvoltarea primului val uriaș de emigrație.
Virtual, suntem azi într-o situație asemănătoare. Chiar dacă generalii fostei Securități au murit sau au ieșit la pensie, urmașii lor vădesc aceleași intenții hegemonice și tendințe de a controla întreg spectrul economic și social. Foștii nomenclaturiști ai regimului comunist la fel, după ce au reușit să-și plaseze urmași fideli în majoritatea funcțiilor cheie ale statului. Băncile nu mai sunt românești, industria nu mai are anvergura și nici ponderea din epoca ceaușistă, comerțul este dominat de distribuitorii străini, inflația vine de data asta din afară dar, cu toate acestea, senzația de deja-vu este apăsătoare. Am mai trăit asta, știm cum este.
Cum Traian Băsescu și-a insultat în fel și chip premierii, pe Tăriceanu și Ponta, dar a sfârșit prin a face pace cu ei pe finalul fiecărui mandat, așa și președintele Iohannis, își încheie misiunea colaborând intens cu cele două formațiuni – PSD și UDMR – pe care le-a batjocorit anterior cât a putut. Cu excepția lui Iliescu, președinții României au lăsat impresia că nu au făcut ce ar fi vrut să facă sau au declarat că vor face ci că au fost doar marionete manevrate de forțe oculte, bănuite a fi din zona serviciilor secrete.
Actuala guvernare, în care opoziția a devenit inexistentă, redusă la câteva hămăituri de pe margine, este aparent opera lui Klaus Iohannis. Din proprie inițiativă sau nu, el este cel care a forțat ruperea coaliției PNL-USR, el este cel care a adus PSD la guvernare, l-a impus pe Ciucă președinte de partid și premier și a dat mână liberă lui Helvig și lui Vlase (șefii SRI și, respectiv, SIE, n.a.) în numele subsumării necondiționate a politicilor interne și externe ale României alianțelor din care țara face parte. A rezultat, în locul democrației – așa schioapă cum era, un fel de regim semi-militarizat, ciuruit de corupție și nepotism.
Întreaga construcție checks and balances (instituții și legislație anume create pentru control și contra balansare reciprocă a puterii într-o societate) este dată peste cap. Majoritatea instituțiilor imaginate în acest scop – ANI, ASF, DNA și multe altele – au devenit simple butaforii și izvoare de sinecuri pentru obedienții regimului. Culmea este că tot acest proces de șubrezire a ordinii democratice de evoluție a societății, care începe să semene cu ceea ce s-a întâmplat la Moscova înainte ca Rusia să intre în război, este făcut în numele unei așa-zise alinieri la standardele occidentale.
Astfel încât și KW Iohannis poate spune de pe acum – deși mai are aproape doi ani de mandat – fără teama de a greși și fără a se referi doar la comunicare, cum a făcut-o Constantinescu în 1999, că „a fost învins de sistem”. Măi, dar ce tare este „sistemul” ăsta! Oare cine o fi?
Învins de sistem – Virgil COSMA, jurnalist
