Cele mai vechi descoperiri arheologice de pe raza comunei au adus la lumină urme de locuire în așezări deschise datând din eneoliticul dezvoltat, epoca bronzului, epoca migrațiilor, epoca medievală timpurie, dar și târzie (locul „Pe Bârnaz”). În multe alte locuri din comună au fost identificate movile ce par să fi fost morminte tumulare. Din inventarul celor descoperite putem enumera 13 cenușare, cu diametre de 20-30 de m, fragmente ceramice, bucăți de chirpici, platforme de locuințe, monede etc. Numele satului Durnești pare a proveni de la un prim proprietar, pe nume Durnea-Durnia (în slavonă „durnia” înseamnă „prost”), fiind vorba, evident, despre un cognomen, un supranume, o poreclă care a substituit, în timp, numele real. Nu există nicio dovadă că Durneștii de aici au vreo legătură cu Petru Durnea și frații săi, Ion și Giurgea, cărora în iunie 1433 Ilie voievod, domnul Moldovei, le-a dăruit satul „Durniști”, cum greșit apar afirmații în lucrări pseudo-științifice, după cum nu există vreo legătură directă între satul Durnești din comuna Ungureni cu acești boieri Durnea. Motivul e cât de poate de simplu: în actul invocat se arată clar că satul în cauză se afla pe Ciuhur, afluent al Prutului din Republica Moldova de astăzi. Este posibil, însă, ca acel sat (azi dispărut) să fi roit la un moment dat în dreapta Prutului, locuitorii aducând cu ei și numele vechi al așezării. Prima mențiune certă a satului este din 5 iunie 1589, când Petru Șchiopul voievod îi dă uric lui Gavril aprod, pentru Durnești, sat domnesc, ascultător de ocolul târgului Ștefănești, primind în schimb șase cai, prețuiți la 6000 de aspri. Cum râul Ciuhur se varsă în lacul Stânca-Costești, în dreptul localității Costești, din Republica Moldova și în imediata vecinătate a Ștefăneștilor, este foarte probabil că așezarea de aici a roit la un moment dat din stânga în dreapta Prutului, din motive naturale (revărsări ale Prutului, erodări de mal) sau social-economice. La 6 iunie 1637, mai mulți boieri din Dorohoi mărturisesc faptul că înaintea lor a venit Oniul din Bârsănești, mărturisindu-le cum a cumpărat a patra parte din jumătate de sat din Durnești, la ținutul Dorohoi, „cu casă gata și cu pomeți și cu locu di hălășteu de la Nastasie, fata lui Gavril aprodul, ce l-au chemat pe poreclă Boican”. Se arată că acel sat îl avea Gavril de la Petru (Șchiopul, n. ns.) voievod, iar că după ce Oniul cumpărase acea parte de sat a aflat că există „moșan și cumpărător mai vechiu, Bejan Balșu, feciorul Lupului slujeriului Balșu, într-acel sat Durnești. Dice omul dacă au văzut că nu încapi să hie cumpărător acolo ( e vorba de dreptul de preemțiune/protimisis, n. ns.)” a cedat acea parte de sat lui Bejan Balș, de la care a primit banii ce-i dăduse el, adică 50 de lei bătuți. Bejan Balș mai cumpără de la Eni grecul, ginerele aprodului Gavril a treia parte din jumătate de sat, pentru 90 de lei bătuți, iar Nastasia, fata aprodului Gavril, îi vinde și ea o treime din jumătate de Durnești, primind 100 de lei bătuți, în total devenind stăpân peste jumătate de sat. Documentul este foarte interesant pentru tema în discuție, arătându-ni-l pe Bejan Balș ca „moșan” la Durnești, adică răzeș, moșnean, copărtaș, moștenitor, ceea ce însemna că el mai avea alte părți în cealaltă jumătate de sat, dacă nu o avea chiar în întregime, de pe urma unui „moș” al său.
Prof. dr. Daniel BOTEZATU
