joi, aprilie 10, 2025
AcasăLocal BTCăţel salvat cu ambulanţa (video)

Căţel salvat cu ambulanţa (video)

Un căţel a ajuns la spital alături de stăpâna sa după ce femeia a început să se simtă rău în plină stradă. Ulterior, cadrele medicale de la ambulanţă au avut grijă de patruped, până la externarea stăpânei.

Ambulanţa salvează şi animale, nu doar oameni. Asta demonstrează un caz mai puţin obişnuit cu care s-au confruntat cadrele medicale de la Ambulanţă sâmbătă. O femeie a avut nevoie de intervenţia cadrelor medicale după ce i s-a făcut rău în plină stradă. Pentru că avea un câine cu ea, şi nu avea cui să îl lase, cadrele medicale au fost de acord să-l ia şi pe al în autosanitară. Incidentul a avut loc sâmbătă după-amiază, în apropiere de Botoșani Shopping Center. O femeie de 70 de ani, se afla în zona centrului comercial, când a simţit că i se face rău. Aceasta a început să se clatine, pentru că ameţea, iar mai mulţi trecători i-au sărit în ajutor. Oamenii au sunat la 112 şi au cerut ajutorul cadrelor medicale.

Nu puteam să îl lăsăm în mijlocul străzii

Un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanţă (SJA) a ajuns la faţa locului şi i-a acordat femeii primul ajutor. Aceştia i-au spus că trebuie transportată la spital, pentru mai multe investigaţii, doar că a apărut o problemă. Femeia avea cu ea un câine în lesă şi nu dorea nicicum să renunţe la el. A dorit să i se dea asigurări că animalul nu va fi abandonat. „Atât ne-a spus, că îl cheamă Luca şi ne-a făcut să îi promitem că vom avea grijă de el. Nu puteam să îl lăsăm în mijlocul străzii. Am pus femeia pe targă, iar căţelul nici nu a vrut să plece de lângă ea. După ce am lăsat-o la Urgențe, Luca a venit cu noi în staţie”, a spus un asistent din cadrul SJA.

Asistenţii şi ambulanţierii de serviciu i-au dat câinelui imediat apă şi câte ceva din mâncarea lor.

Ulterior femeia a fost externată spre seară, după ce medicii i-au făcut mai multe seturi de analize şi investigaţii. După ce a fost stabilizată şi a putut pleca acasă aceasta a mers direct la cei de la Ambulanţă, unde şi-a găsit prietenul patruped aşteptând-o neliniştit.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
2.8 ° C
2.8 °
1.6 °
58 %
12.1kmh
100 %
J
3 °
vin
5 °
S
8 °
D
15 °
lun
18 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

În sfârșit, poezia e protejată la Botoșani.

EDITORIAL

Chiar dacă România este republică semi-prezidențială – cu șef de stat și de guvern – președintele are importanța lui, mai ales la capitolul imagine...

EPIGRAMA ZILEI

Berbecuț Bârsan, ce ești năzdrăvan, Doar tu ne-ai băgat, adânc în rahat Deși ai primit, lucrări, înmiit De la noi, șira de paie și oloiul din tigaie... -...

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...