Trei surori de 15, 20 și 22 de ani au trecut prin clipe de groază după ce mașina cu care se deplasau a fost implicată într-un accident rutier.
Accidentul a avut loc, în această seară, între Dorohoi și Dumeni. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare și o ambulanță aparținând SAJ.
Echipajele au găsit autoturismul în afara părții carosabile. Cele trei fete erau ieșite din mașină. Două dintre ele au primit ajutor medical la locul accidentului. Cea mai mică dintre ele a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Pompierii au înlăturat pericolul de izbucnire a unui incendiu, fiind deconectate bornele bateriei.