Vești bune pentru aproape 35.000 de locuitori ai județului. Serviciul Județean de Ambulanță Botoșani (SJA) are, începând de luni, 15 august, două noi substații în județ. Acestea vor funcționa în comunele Lunca, respectiv Ripiceni, iar măsura a fost luată pentru a scurta timpii de intervenție în localitățile din cele două zone.
Potrivit conducerii SJA, cele două stații vor funcționa cu câte un echipaj B2, format din asistent medical și ambulantier. Astfel se va reduce semnificativ timpul de răspuns la solicitările din zonele respective. Până acum, timpul de răspuns al unei solicitări în cel mai îndepărtat punct al județului ajungea la 90 de minute.
Peste 35.000 de botoșăneni beneficiază de cele două stații
Substația Lunca va deservi șapte comune din județ, respectiv Lunca, Blândești, Sulița, Todireni, Hlipiceni, Răuseni și Călărași, care au o populație de 22.000 de locuitori și va deservi 8,5% din suprafața județului. Substația Ripiceni va deservi locuitorii din comunele Ripiceni, Manoleasa, Mihălășeni și Dângeni, care au o populația de 15.000 locuitori, adică 6% din suprafața județului.
Substația din Lunca va funcționa într-o fostă grădiniță, iar cea de la Ripiceni în dispensarul comunal.
Pentru început la cele două substații va activa personalul care a lucrat pe perioada stării de urgență. ”S-au înființat aceste substații pentru că cel mai îndepărtat punct este comuna Călărași, la 65 de km, iar distanța pe care o parcurgea ambulanța noastră de la Călărași la Botoșani era de o oră și m-am gândit să facem un punct de lucru în comuna Lunca, fiind la mijlocul acestui traseu. Substația Lunca va avea o ambulanță, cu asistent și ambulanțier, care va funcționa 24 de ore din 24. La fel și la Ripiceni. Cele două substații vor deservi 15% din suprafața județului și un total de peste 35.000 de locuitori. Țin să mulțumesc tuturor celor care s-au implicat, m-au ajutat și susținut în realizarea acestui obiectiv. Le doresc succes și putere de muncă colegilor mei din substații”, a precizat medicul Eduard Gurău.