Comandantul Flotei Rusiei din Marea Neagră, amiralul Igor Osipov, care se afla în această funcţie din 2019, a fost destituit joi de preşedintele rus Vladimir Putin, în urma exploziilor devastatoare de marţi de la baza aeriană din Novofiodorovka, unde staţiona Regimentul 43 de asalt naval – principala componentă aeriană de atac a Flotei ruse din Marea Neagră, anunţă vineri media ucrainene, citând canale Telegram proruse din Sevastopol, oraş-port din Crimeea anexată de Rusia în 2014.
Cel puţin opt avioane de luptă au fost distruse în urma deflagraţiilor, pe care Ministerul rus al Apărării le-a numit accidentale, în timp ce surse occidentale consideră că în spatele acestora ar putea fi forţe speciale ucrainene sau rezistenţa ucraineană din spatele frontului, potrivit publicaţiei Focus, citată de Agerpres.
Conform jurnaliştilor ucraineni, amiralul Viktor Osipov, care se menţinuse în post chiar şi după scufundarea crucişătorului „Moskva”, tot în urma atacurilor ucrainene, ar fi fost înlocuit de viceamiralul Viktor Sokolov (59 de ani). În 2013, Sokolov a fost numit comandant adjunct al Flotei Nordului, din 2020 aflându-se la conducerea Academiei Navale ‘Amiralul Kuzneţov’. Nu există deocamdată vreun comentariu oficial din partea comandamentului Flotei ruse din Marea Neagră.
Cel puţin opt avioane au fost distruse sau avariate
Cel puţin opt avioane au fost distruse sau avariate, indică vineri Ministerul britanic al Apărării în buletinul său zilnic despre frontul din Ucraina, în baza informaţiilor provenind de la serviciile sale secrete. „Saki era folosit în primul rând ca bază pentru aeronavele flotei marinei ruse din Marea Neagră”, se menţionează în comunicat.
Cauza exploziilor de marţi rămâne neclară, adaugă Ministerul britanic al Apărării, dar coloanele de fum în formă de ciupercă văzute în videoclipurile martorilor proveneau cel mai probabil din patru zone în care muniţia era stocată neprotejată.
Potrivit britanicilor, aerodromul în sine ar trebui să fie încă utilizabil în pofida pagubelor considerabile.
Cu toate acestea, este probabil ca Rusia să îşi ajusteze evaluarea securităţii Crimeii. Până acum, peninsula ucraineană, ocupată de Rusia din 2014, fusese cel mai probabil considerată zonă sigură în spatele frontului.