Beat și cu permisul de conducere suspendat. Așa a fost surprins la volan un tânăr de 19 ani, din municipiul Dorohoi, care s-a ales până la urmă cu un dosar penal, urmând să fie cercetat pentru comiterea a două infracțiuni.
Teribilistul a fost reperat de polițiștii din municipiul Dorohoi în noaptea de miercuri spre joi (10 spre 11 august a.c.), pe Bulevardul Victoriei din oraș. Trecuse de miezul nopții, așa că polițiștii, care se aflau în misiune, au decis să-l tragă pe dreapta pentru control. Doar că, în urma verificărilor făcute, polițiștii au stabilit că tânărul avea dreptul de a conduce autovehicule suspendat și prin urmare nu avea ce căuta la volan. Mai mult decât atât, polițiștii l-au verificat cu etilotestul, iar rezultatul a indicat o îmbibație de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Dat jos de la volan, tânărul a fost condus la spital pentru stabilirea alcoolemiei, după care polițiștii i-au întocmit un dosar penal, dorohoianul urmând să fie anchetat pentru conducere sub influența alcoolului și conducere cu permisul suspendat.