spot_img
vineri, aprilie 18, 2025
AcasăLocal BTCrimă pentru bere. Tânăr acuzat de omor și tâlhărie

Crimă pentru bere. Tânăr acuzat de omor și tâlhărie

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani au dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a unui tânăr din Flămânzi, bănuit de omor și tâlhărie. În vârstă de 23 de ani, Marian Grădinariu a fost inculpat după ce la începutul lunii iulie a.c. l-ar fi ucis pe un alt bărbat pentru a-i fura berea.

„S-a reținut că, în noaptea de 3 spre 4 iulie a.c., în timp ce se aflau la o fermă din extravilanul orașului Flămânzi, pe fondul consumului de alcool, inculpatul a lovit în mod repetat cu pumnii şi picioarele persoana vătămată S.C. cu intenția inițială de a-i sustrage câteva recipiente cu bere, și, pe fondul unor conflicte mai vechi, a continuat agresiunea prin aplicarea de multiple lovituri cu obiecte contondente și cu un cuțit, cauzând victimei leziuni incompatibile cu viața”, au precizat anchetatorii.

Dosarul a fost trimis spre soluționare Tribunalului Botoșani însă, până la pronunțarea unei sentințe definitive, tânărul va beneficia de prezumția de nevinovăție.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
11.2 ° C
12.7 °
11.1 °
74 %
1.8kmh
10 %
vin
26 °
S
20 °
D
22 °
lun
24 °
mar
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Avem de toate, suntem pregătiți, cum ar veni.

EDITORIAL

Știrea că Spitalul Județean este obligat să o despăgubească pe medicul ginecolog care a fost de gardă în noaptea decesului Alexandrei Ivanov ne demonstrează...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...