Cinci turişti români au încercat să urce pe Vârful Mont Blanc „echipați” cu pantaloni scurţi, cu adidaşi şi pălării de paie, dar au fost întorşi din drum de către poliţia montană.
Ei au fost dați exemplu de către un primar francez care a anunțat o măsură radicală: cei care încearcă să ajungă pe Mont Blanc vor trebui să plătească o garanție de 15.000 de euro pentru a acoperi costurile în cazul în care trebuie să fie salvați sau dacă își pierd viața pe munte, scrie The Guardian.
Jean-Marc Peillex, primarul localității Saint-Gervais-les-Bains, de unde alpiniștii pot ajunge pe cel mai înalt vârf din Europa prin ruta Goûter, a impus această măsură după ce zeci de ”pseudo-alpinişti” ar fi ignorat avertismentele atunci când au urcat pe munte.
„Cu adevărat suprarealist”
La jumătatea lunii iulie, ghizii locali şi-au suspendat activităţile de-a lungul traseului, care este accesibil alpiniştilor de orice nivel, din cauza căderilor de pietre. Canicula intensă şi prelungită a accentuat condiţiile periculoase de pe munte, iar administraţia locală i-a sfătuit pe turişti să evite traseul respectiv.
Vârful poate fi atins şi pe traseul Ratti din Courmayeur, pe versantul italian al Mont Blancului, deşi este mult mai puţin folosit. Totuşi, Roberto Rota, primarul oraşului Courmayeur, a spus că nu are de gând să restricţioneze accesul.
Dezbaterea asupra siguranței pe traseele montane în această vară s-a intensificat pe fondul caniculei și după ce 11 persoane au murit când o bucată uriașă de gheață s-a desprins dintr-un ghețar de pe partea de nord a Dolomiților italieni, la începutul lunii iulie. Primarii orașelor din jurul vârfului Marmolada au închis principalele puncte de acces din motive de siguranță, dar unii alpiniști au încercat să le ocolească.
Peste 100 de morți pe traseul Goûter
Peste 100 de oameni au murit pe traseul Goûter în ultimii 20 de ani. Ghizii montani francezi, care și-au suspendat operațiunile până pe 15 august, spun că au loc căderi de pietre „pe tot parcursul zilei și al nopții”, conform News.ro.