Controalele în trafic făcute de polițiști scot la iveală tot felul de infracțiuni. Cinci persoane vor fi anchetate penal, după ce au fost surprinse încălcând normele rutiere.
Pe 5 august a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au oprit pentru control, pe drumul județean DJ 282 B, un autoturism condus de un tânăr de 19 ani, din comuna Prăjeni. Întrucât tânărul emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Tânărul a fost condus la spital pentru stabilirea alcoolemiei și s-a ales cu un dosar penal pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice.
Tot pe 5 august a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier au oprit pentru control, pe drumul județean DJ 208 H, un autoturism condus de bărbat de 37 de ani, din comuna Corni. În urma verificărilor s-a constatat că bărbatul avea suspendat dreptul de a conduce, iar autorizația de circulație provizorie a mașinii era expirată. Acuzat de conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducerea unui vehicul fără permis, bărbatul riscă să ajungă în fața instanței de judecată.
Plimbare penală cu mopedul
Joi, însă, pe 4 august 2022, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.7 Darabani au oprit pentru control un moped condus de un bărbat de 68 de ani, din comuna Coțușca. În urma verificărilor s-a constatat că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar mopedul era neînmatriculat. Prin urmare, și el a fost acuzat de conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducerea fără permis.
Tot pe 4 august, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani au oprit pentru control, pe drumul național DN 29 A, o autoutilitară condusă de un bărbat de 57 de ani, din comuna Șendriceni. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, el a fost condus la spital pentru stabilirea alcoolemiei, bărbatul riscând să fie cercetat pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice.
La scurt timp, și polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au oprit pentru control, pe drumul european E 58, o autoutilitară condusă de un bărbat de 47 de ani, din comuna Copălău. În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că autorizația de circulație provizorie a mașinii este expirată. Așa se face că bărbatul s-a ales cu un dosar penal pentru punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat.