Traficul de droguri și deținerea în vederea consumului propriu reprezintă infracțiuni cel mai frecvent întâlnite cu privire la substanțele interzise. În acest context, reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție (IPJ) Botoșani, au transmis câteva informații cu privire la consumul și deținerea de substanțe interzise.
Traficul de droguri este infracțiune și este sancționat conform prevederilor Legii privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.
Deținerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă iar deținerea de droguri de mare risc pentru consum propriu, fără drept, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
„Îndemnul la consumul ilicit de droguri de mare risc, prin orice mijloace, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. Este doar un mit că deținerea unei cantități foarte mici de droguri nu atrage sancțiuni penale”, au transmis reprezentanții IPJ.
Ce trebuie să știi:
- Drogurile nu-ți rezolvă problemele
- Drogurile îți afectează capacitatea de concentrare și sănătatea pe termen lung
- Drogurile accentuează schimbările bruște de comportament
- Drogurile scad performanțele intelectuale