Un tânăr a ajuns la Urgențe după ce a fost bătut cu sălbăticie pe o stradă chiar în municipiul Botoșani.
În vârstă de 24 de ani, acesta le-a povestit cadrelor medicale că a fost atacat de mai mulți indivizi, unul dintre aceştia lovindu-l în cap cu o sapă. Incidentul, deşi destul de grav, se pare că nu a ajuns în atenţia poliţiei, deşi a fost semnalat prin 112.
Totul s-a întâmplat duminică noapte, pe o stradă din apropierea unei pensiuni din marginea oraşului. Tânărul a relatat că a ieşit din zonă şi a fost atacat de un grup de persoane care îl aşteptau. Unul dintre atacatori l-ar fi lovit cu o sapă în zona capului, după care a fost lovit în mai multe zone peste corp.
După ce atacatorii au fugit, tânărul a sunat la 112 şi a cerut ajutor. A fost preluat de o ambulanţă şi transportat la Urgențe, după care internat, din cauza stării grave în care era. „Pacientul prezenta un traumatism cranian acut deschis, cu multiple plăgi craniene. De asemenea, prezenta traumatisme la nivelul membrelor superioare, toracelui şi abdomenului. A fost internat în secția chirurgie”, a precizat un medic din cadrul UPU-SMURD.
Deşi au fost informaţi telefonic de către reprezentanţii Spitalului Județean, iar agresiunea a avut loc chiar pe una dintre străzile oraşului, poliţiştii botoşăneni spun că nu deţin nicun fel de informaţie despre o astfel de agresiune.