Lucrările la reabilitarea Bisericii “Sfântul Gheorghe” au ajuns la final. Astfel, în ședința ordinară din 28 iulie, consilieriii municipali vor vota valoarea totală a proiectului, care a ajuns la 11.239.588,45 de lei. Contribuția municipalității este de 4.025.409,45 de lei reprezentând cheltuielile neeligibile ale proiectului, la care se adaugă contribuția de 2% din valoarea eligibilă a proiectului, respectiv 144.283,58 de lei.
În octombrie 2021, valoarea totală a proiectului era de 10.785.784,73 de lei, contribuția municipalității fiind de 3.571.605,73 de lei (cheltuieli neeligibile ) și 144.283,58 de lei (contribuția de 2% din valoarea eligibilă a proiectului).
Valoarea proiectului a fost influențată de creșterea prețurilor la materialele de construcții. Edilii au aplicat o formulă de ajustare, în conformitate cu Ordonanța privind reglementarea unor măsuri fiscal bugetare prin ajustarea prețurilor aferente materialelor de construcții pentru contractele de achiziție publică. A rezultat o majorare a contractului de lucrări cu valoarea de 142.843,74 de lei. Totodată, au fost necesare și lucrări suplimentare a căror valoare a ajuns la 310.959,98 de lei.
Reabilitarea bisericii a început în vara anului 2020
Lucrările la biserică au început pe 10 august 2020. Dumitru Mateciuc, preotul paroh, declara atunci că demararea lucrărilor reprezintă un moment istoric, mai ales că are loc după cinci licitaţii şi trei revizuiri ale documentaţiilor.
Reabilitarea Bisericii „Sfântul Gheorghe” s-a realizat printr-un proiect cu finanțare europeană în valoare de 1,56 milioane de euro. Acest contract a fost câştigat de asocierea de firme LDC Trust Construcţii MV – Mateo Rustic Construct (prima firmă fiind leader), având drept subcontractanţi firmele Test Prima şi Energoice.
Biserica „Sfântul Gheorghe”, ridicată pe ruinele unui lăcaș de cult mai vechi din târgul Botoșanilor, este monument istoric, fiind datată în anul 1551, ca prima ctitorie botoşăneană a Doamnei Elena Rareş. Arhitectura este influenţată de cea a Bisericii „Sfântul Nicolae”, de la Mănăstirea Popăuţi. Pe pisanie scrie „Elena, fiică de Despot, doamna răposatului Petru Voevod, a zidit acest hram întru numele Sfântului mare mucenic Gheorghe în târgul Botoşanilor, în zilele Domnului Io Ştefan Voevod şi s-a săvârşit în anul 7049 (1541), luna octombrie”.