Municipalitatea a demarat lucrări în zona Adrian Adamiu, în baza unor fonduri europene atrase în cadrul programului care vizează îmbunătățirea regenerării fizice, economice și sociale a comunităților marginalizate în municipiile reședință de județ din România.
Proiectul își propune să contribuie la rezolvarea problemelor infrastructurale, sociale și economice concentrate în această zonă periferică.
Astfel, va fi amenajat un parc pe 990 de metri pătrați, cu zone de recreere, spații de joacă, zone de sport, spații de relaxare, zonă verde și alei pietonale, la standarde moderne. Totodată, va fi facilitat accesul pentru minim 600 de persoane la activități sportive și recreaționale în vederea reducerii gradului de marginalizare a acestora.
Proiectul mai include reabilitarea si modernizarea Tronsonului 2 – Str. Adrian Adamiu – în suprafața de 347.10 de metri pătrați, în vederea îmbunătățirii rețelei stradale/pietonale a comunității defavorizate „Condacia” din municipiul Botoșani.
Valoarea estimată a investiției este de 2.701.806,75 lei, perioada de implementare a proiectului fiind de 12 luni.
“Așa cum am declarat în nenumărate rânduri, vom accesa orice proiect ce va aduce beneficii precum și un plus valoare municipiului Botoșani”, a declarat primarul Cosmin Andrei.