spot_img
duminică, aprilie 20, 2025
AcasăLocal BTProiect pentru tinerii cititori încheiat la Memorialul Ipoteşti

Proiect pentru tinerii cititori încheiat la Memorialul Ipoteşti

Memorialul Ipotești a mai finalizat un proiect pentru tinerii citirori. Acesta a fost organizat în parteneriat cu Colegiul Național „Mihai Eminescu” Botoșani. Desfăşurat sub forma unui concurs proiectul “Lumină de lună (versuri lirice). Ce ar fi fost?” a fost lansat pe 21 martie, cu ocazia Zilei Mondiale a Poeziei.

Intenția organizatorilor a fost de a stimula tinerii cititori spre a se apleca asupra textelor eminesciene şi de a propune prezentarea lor în format electronic, aplicând cunoștințe de tehnologia informației, inclusiv de natură grafică. În vederea realizării proiectelor, Memorialul Ipotești a pus la dispoziția echipelor participante o selecție de texte din revistele în care a publicat Mihai Eminescu, precum și texte adiacente (corespondență, memorialistică, istorie literară), care reconstituie contextul publicării lor. Concursul s-a derulat în perioada 21 martie – 21 mai 2022, fiind adresat elevilor din întreaga țară.

Juriul a fost format din reprezentanți ai Memorialului Ipotești și profesori de specialitate, care au anunțat rezultatele selecției proiectelor în prima parte a lunii iunie 2022.

Laureații concursului sunt: Ungureanu Alexandra (60 de puncte),  Ayanna Podariu (70 de puncte), Erica Orășanu și Ioana Ivaș (75 de puncte), Antonia Florea și Denisa Franț (75 de puncte), Ema Gheațău și Maria Aparaschivei (85de puncte), Maria-Giuliana Iosub și Ianis Dascaliu (90de puncte), Georgiana Murariu, Luchian Sainenco, Andra Vranciu și Tudor Zgîmbău (100 de puncte)

Proiectele trimise de elevii participanți sunt disponibile pe site-ul Memorialului Ipotești: www.eminescuipotești, și pe pagina de Facebook a Memorialului.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
13.3 ° C
14.6 °
13.3 °
92 %
0.3kmh
98 %
D
23 °
lun
24 °
mar
25 °
mie
25 °
J
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai ce am dat la ziar și s-a și rezolvat avaria. Probabil s-au luat cu sărbătorile și au uitat.

EDITORIAL

Ne-am aștepta ca, având în vedere vremurile și tehnica, cei de la butoane să fie mai prudenți atunci când vine vorba despre manipulare și...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...