miercuri, mai 28, 2025
AcasăLocal BTMinistrul Educației, după dezvăluirile din Monitorul: “ISJ Botoșani verifică aceste lucruri”

Ministrul Educației, după dezvăluirile din Monitorul: “ISJ Botoșani verifică aceste lucruri”

Ministrul Educaţiei a reacţionat după ce reporterii Monitorul au dezvăluit cazul profesorului care a mers beat la sediul Inspectoratului Şcolar. 

Respectivul învățător a mers sub influența băuturilor alcoolice la inspectoratul școlar, nu în școală, pentru a reclama că nu a primit aviz, nu e apt, are probleme medicale, certificat medical și în mod corect i se interzice accesul la concursul de titularizare, care ar însemna prezență pe durată nedeterminată în fața elevului.

-Având acel certificat putea preda ca suplinitor?

-Ca suplinitor. Nu am informații la caz, dar sunt convins că are certificat medical prin care a fost inițial declarat apt. Ulterior a fost declarat inapt. ISJ Botoșani verifică aceste lucruri”, a spus ministrul

00:00/01:49
Truvid
auto skip

Învăţătorul în cauză a leșinat în curtea IŞJ, de beat ce era. Deşi nu ar fi avut ce căuta acolo, bărbatul a ajuns la inspectorat, a mers împleticit prin curte, a dormit cu capul pe o masă şi aproape a căzut în braţele unei secretare, când aceasta a deschis uşa. Cei de acolo au chemat ambulanţa, însă profesorul a devenit agresiv și cu personalul medical și a refuzat transportul.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
13.8 ° C
13.9 °
12.2 °
95 %
1.8kmh
100 %
mie
15 °
J
19 °
vin
17 °
S
20 °
D
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nici de sus nu se uită doamna la președinte.

EDITORIAL

Ultima perioadă poate fi caracterizată drept tulbure. Am fost supuși unor campanii de dezinformare atroce, bombardați cu știri false și învrăjbiți unii contra altora....

EPIGRAMA ZILEI

Tabăra suveranistă La jurământ a fost tristă, Ei arătând la tribună Fața lor, aia mai bună! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...