Este femeia pe care Mântuitorul Iisus Hristos a vindecat-o de curgerea sângelui. „Şi iată o femeie cu scurgere de sânge de doisprezece ani, apropiindu-se de El pe la spate, s-a atins de poala hainei Lui. Căci zicea în gândul ei: Numai să mă ating de haina Lui și mă voi face sănătoasă; iar Iisus, întorcând-Se și văzând-o, i-a zis: Îndrăznește, fiică, credința ta te-a mântuit. Şi s-a tămăduit femeia din ceasul acela” (Matei 9, 20-22). Mai târziu, tot Veronica va fi aceea care va întinde Mântuitorului o mahramă, spre a-şi șterge chipul îndurerat, în drumul Lui spre Golgota.
Chipul lui Hristos a rămas astfel imprimat pe mahramă, care a fost considerată apoi „prima icoană nefăcută de mâna omenească”. Aceasta pânză minunată s-a păstrat multă vreme, ea fiind cunoscută mai ales că „Sfânta Mahrama”.
Veronica este un nume compus din două cuvinte, unul de origine latină („vera”, adică „adevărat”) și altul de origina greacă („eikon”, adică „icoană” său „chip”). Prin alăturarea celor două cuvinte se obține un nume ce înseamnă „Adevărata Icoană” sau „Adevăratul Chip”. Acest nume trimite, în mod evident, la chipul Mântuitorului, imprimat pe mahrama sfintei.
Sfântul Paisie Aghioritul
S-a născut în iulie 1924, în localitatea Farasa din Capadocia, având numele Arsenios Eznepidis. A devenit monah în Sfântul Munte în anul 1949 și a trecut la cele veșnice pe 12 iulie 1994. A fost înmormântat la mănăstirea din Suroti, potrivit dorinței sale. Sfântul Paisie a fost canonizat de Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice în data de 13 ianuarie 2015, la 21 ani de la moartea sa. În calendarul liturgic românesc a fost trecut începând cu anul 2016.
”-Gheronda, mă rog cu mintea împrăștiată.
-Când te rogi, să te gândești cu cine vorbești. Vorbești cu Dumnezeu! Oare, mic lucru este acesta? Unei persoane importante cu câtă atenție îi vorbește cineva! Ia aminte ca să nu spună vreo prostie, deși din când în când i se încurcă limba din pricina sfielii. Ei, dacă cineva ia aminte atât de mult când vorbește cu un om, cu cât mai atent trebuie să fie atunci când vorbește cu Dumnezeu? Vezi, chiar și un copil mic, atunci când merge să-i vorbească tatălui său sau vreunui vârstnic, merge cu sfială. Și dacă mai vrea să vorbească și învățătorului său, de care se și teme puțin, atunci cu și mai multă sfială se apropie de el. Iar noi vorbim cu însuși Dumnezeu, cu Maica Domnului, cu Sfinții și să nu ne dăm seama?
Rugăciunea este împreună-vorbire cu Dumnezeu. Uneori îi fericesc pe cei care au trăit în vremea lui Hristos, pentru că Îl vedeau și Îl auzeau pe Hristos însuși și puteau să-i vorbească. Dar mă gândesc că noi suntem cu mult mai fericiți decât ei, pentru că aceia nu puteau să discute mult cu El, în timp ce noi putem vorbi neîncetat cu El prin rugăciune.
Am cunoscut oameni care, atunci când se roagă, sunt ca niște copii mici. Și dacă i-ar auzi cineva cum vorbesc când se roagă, ar zice că, într-adevăr, sunt copii mici. Dacă ar mai vedea și ce mișcări fac, chiar că ar zice că au înnebunit. Așa cum aleargă copilul, îl apucă pe tatăl său de mânecă și-i zice: «Nu știu cum, dar fă-mi ceea ce-ți cer», cu aceeași simplitate și îndrăznire ÎI roagă și acești oameni pe Dumnezeu”. (Sf. Paisie Aghioritul)
-Preot Olivian SANDU
