Primăria Săveni a pregătit un program estival deosebit pentru copii. În fiecare sâmbătă, începând cu data de 9 iulie 2022, va fi organizată o discotecă pentru copii.
“Stadionul și întreg Complexul Sportiv Săveni va fi locul unde copiii sunt invitați să se distreze și să petreacă timpul prin dans și jocuri în aer liber. Surprize estivale, tombola copiilor, spectacole, lasere, lumini și concursuri! Face painting! Personajele şi eroii preferaţi de copii! Baloane! Invitaţi surpriză!”, este mesajul transmis de conducerea Primăriei Săveni.
Accesul în incinta stadionului va fi permis începând cu ora 19.00.
Toate aceste activități sunt realizate în cadrul programului de activități socio-culturale ale Primăriei orașului Săveni. Primăria are ca parteneri Școala Gimnazială Nr.1, Casa de Cultură, Academia de arte „Sammy Lerner”, Societatea Culturală „Arlechin” și Centrul Județean de Voluntariat.