spot_img
sâmbătă, noiembrie 23, 2024
HomeLocal BTContre între edili de la cumpărarea unui teren

Contre între edili de la cumpărarea unui teren

Consilierii municipali nu s-au putut pune de acord în privința demarării procedurilor legale pentru cumpărarea unui teren de aproximativ 2.480 de metri pătraţi, aflat lângă sediul Delgaz Grid. Proiectul de hotărâre a fost respins în ședința extraordinară din 15 iunie și a fost readus în atenția consilierilor municipali.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

În ședința din 30 iunie, Cătălin Flutur, consilier municipal PNL, a arătat că mult mai indicat ar fi ca edilii să le sugereze reprezentanților companiei să amenajeze ei un parc pentru municipalitate.

Ne dau banii afară din casă și cumpărăm de la o multinațională un colț de teren să facem un parc? Vizavi avem Parcul Sucevei sau poate avem un alt interes. Haideți prima dată să le propunem să ne doneze terenul, haideți să le propunem să facă ei un parc, că de asta fac bani peste tot în țara asta și în orașul ăsta.

Noi repede ne grăbim să cumpărăm terenul ăla, nu am reușit să cumpărăm de șapte ani tot ce înseamnă infrastructura lor de pe stâlpi, dar găsim repede, și o să avem sigur un raport de evaluare, să cumpărăm bucățica aia de teren, care cred că ar putea să ne-o dea așa, în mărinimia și bogăția lor“, a spus fostul primar.

„Am avut oportunitatea să o primim gratuit”

În replică, primarul Cosmin Andrei a arătat că problema unor donații a fost adusă în atenția și altor companii, dar fără succes. Edilul a arătat că nu este exclus ca acel teren să fie vândut unui investitor care să ridice acolo un bloc și să fie pierdută astfel o zonă de spațiu verde.

Abordarea aceasta că nu dorim să cumpărăm, poate fi o variantă de gândire, dar este greșită, din punctul meu de vedere, la fel cum am făcut și cu rețeaua de iluminat public. Am avut oportunitatea să o primim gratuit, am pierdut termenul legal și acum a trebuit să o cumpărăm ca să facem investiții în infrastructură pentru că nu interveneau asupra avariilor. Am semnat la notar contractul pentru achiziția rețelei de iluminat public, am negociat, spun eu, foarte bine, am venit în fața dumneavoastră cu plata în două rate, cu un preț foarte bun pentru întreaga rețea de iluminat pe care vrem să o modernizăm”, a declarat primarul.

„Mi-aș dori să fie tot orașul ăsta numai un parc”

Edilul a continuat arătând că acolo se dorește a fi amenajat un parc, terenul cumpărat neputând fi vândut, concesionat, din moment ce va intra în domeniul public, în urma achiziției.

Riscul care este ca acest proprietar să vândă terenul și să facă ce dorește cu el. De ce avem un parc lângă Parcul Sucevei? Mi-aș dori să fie tot orașul ăsta numai un parc. Avem o zonă de agrement pe care am scos-o la licitație, vizavi de Cornișa. Cu cât mai mult spațiu verde, cu atât mai bine.

Că ne-am mândrit când am avut placheta prin care am fost declarați oraș verde, acum când vrem să păstrăm Botoșaniul verde, votăm împotrivă? Așa sunt privații, fac ce vor cu terenul, și-l valorifică cum vor. Mărinimie nu mai există, a fost odată”, a mai spus primarul.

Cătălin Flutur a solicitat să i se facă dovada că actuala conducere a primăriei a făcut demersuri la Delgaz Grid pentru ca acel teren să fie donat municipalității. “Despre parcul vizavi de Cornișa îl știu foarte bine, știu ce am inițiat și s-a întâmplat acolo și au trecut doi ani și ceva și nu ne-am apucat de lucru”, a precizat consilierul liberal. Revenind la achiziția sistemului de iluminat public, fostul primar a anunțat că va arăta dispozițiile de primar, din timpul mandatului său, cu persoana care trebuia să se ocupe de cumpărarea rețelei electrice de la E.ON.

Nu ne dau banii afară din casă, este parc. Să ne spună ei că nu-l dau, dați-ne dovada și poate ne gândim să-l cumpărăm. Acum este spațiu verde și asigură tot ce trebuie acolo”, a concluzionat fostul primar.

Proiectul a fost respins

A luat apoi cuvântul Liviu Toma, viceprimarul anunțând că va vota proiectul, motivat de faptul că acea clădire care este deținută de Delgaz Grid, “poate fi considerată o clădire cap de perspectivă”. “Pentru toți participanții la trafic de pe Calea Națională, e o clădire care se vede de departe, inclusiv din Zona Industrială.

Toți ne dorim ca acolo să nu apară o construcție care să umbrească celelalte clădiri existente. Eu nu știu la nivel de municipiu o multinațională care a investit, a făcut un parc și l-a pus la dispoziția cetățenilor”, a concluzionat Liviu Toma.

Cu 13 voturi ”pentru” date de cei 11 consilieri PSD, Marcel Gheorghiță de la USR și Liviu Toma de la PRO România, două voturi împotrivă (Raluca Ștefania Curelariu – USR și Cătălin Flutur – PNL) și trei abțineri (liberalii Maricel Maxim, Cătălin Boboc și Andrei Amos), proiectul a fost respins. Pentru a fi votat erau necesare 16 voturi “pentru”.

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer fragmentat
0 ° C
1.6 °
-0 °
77 %
3.1kmh
58 %
sâm
0 °
Dum
1 °
lun
3 °
mar
3 °
mie
3 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Având în vedere că se apropie sărbătorile, s-au montat semne și pentru musafiri.

EDITORIAL

La treizeci și de ani după căderea oficială a comunismului, în România procesul electoral a devenit un spectacol mai degrabă decât un act de...

EPIGRAMA ZILEI

Tot votând răul cel mai mic N-am realizat nimic Așadar și prin urmare Încercăm cu ăla mare?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...