Traficul pe drumurile naţionale din judeţele Moldovei aproape s-a triplat după ce a început războiul din Ucraina. Afirmația a fost făcută de Mugurel Ovidiu Laicu, directorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Iaşi.
Laicu afirmă că este dificil de introdus restricţii de trafic în condiţii de caniculă pentru maşinile de tonaj greu, pentru că o astfel de decizie i-ar afecta pe transportatorii din Ucraina.
„E o dublare, dacă nu chiar o triplare a traficului pe drumurile din Moldova. În vamă vedem cozi uriaşe, sunt camioane care vin din Ucraina. Intră la noi pline şi ies goale. Sigur că este afectată calitatea drumurilor, mai ales perioada asta cu caniculă, pentru că apare acel fenomen al valurilor pe asfalt. Dar nici nu poţi să pui restricţii pentru că îi afectezi pe cei din Ucraina”, a declarat pentru News.ro directorul DRDP Iaşi, Mugurel Ovidiu Laicu.
Întrebat care sunt soluţiile în vama Siret, unde coada de TIR-uri la ieşirea din ţară spre Ucraina se întinde constant pe câţiva kilometri, directorul DRDP Iaşi a afirmat că vor fi deschise încă trei puncte de trecere, unul în judeţul Suceava, iar celelalte două în judeţul Botoşani. „
„Ultimul este deschis şi acum, dar e folosit numai pentru autoturisme, îl vom transforma pentru a trece şi autocamioane. De ce apar timpi mari de aşteptare la vamă? Maşinile trebuie cântărite, se fac documentele pentru intrare sau ieşire, plus că este un medic care vede dacă marfa nu e contaminată.
Dacă vrei să muţi punctul de cântărire a mărfii în altă parte, în port spre exemplu, o poţi face, dar pentru asta este nevoie de excepţii legislative. Să vedem cum facem, sper să avem o soluţie săptămâna viitoare”, a mai afirmat Laicu.