Autorităţile din judeţul Suceava au dispus efectuarea unor verificări, după ce pe râul Suceava a fost înregistrată o mortalitate piscicolă ridicată, se arată într-un comunicat de presă transmis, sâmbătă, de Instituţia Prefectului din Suceava.
Potrivit sursei citate, la verificări participă specialiştii Sistemului de Gospodărire a Apelor Suceava, Gărzii Naţionale de Mediu, Agenţiei pentru Protecţia Consumatorilor, Direcţiei de Sănătate Publică şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.
„Specialiştii deplasaţi în teren au constatat mortalitate piscicolă masivă pe râul Suceava pe un tronson de 3 km din zona punţii Lisaura, respectiv 1 km amonte şi 2 km aval de aceasta. Pentru identificarea posibilei surse de poluare, angajaţii SGA Suceava au procedat la verificarea cursului râului Suceava pe un tronson de 5 km, de la pragul de priză al SC AMBRO SA până în aval de puntea Lisaura”, precizează Instituţia Prefectului, citată de Agerpres.
Autorităţile sucevene susţin că sursa de poluare o reprezintă Staţia de epurare ACET S.A. Suceava. Prefectura face apel la populaţie să nu ridice şi să nu consume peştele mort din albia râului Suceava.