De la spital, în spatele gratiilor. Individul care s-a tăiat pe piept în sediul poliției, la sfârșitul săptămânii trecute, a fost arestat preventiv sub acuzația de tâlhărie. Măsura a fost dispusă marți, pe 28 iunie a.c., de magistrații Judecătoriei Botoșani, în baza probelor administrate de polițiști.
„Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani în dosarul nr. 2787/P/2022. În temeiul art. 226 alin. 1 şi 2 Cod de procedură penală, cu referire la art. 202 alin. 1 şi 3, alin. 4 lit. e Cod procedură penală şi art. 223 alin. 2 Cod de procedură penală, dispune arestarea preventivă a inculpatului AA, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prev. de art. 233 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 28.06.2022, până la data de 27.07.2022, inclusiv, În baza art. 230 alin.1 Cod procedură penală, dispune emiterea mandatului de arestare preventivă a inculpatului AA”, se arată în decizia instanței.
Hotărârea nu este definitivă și a fost contestată deja de suspect.
S-a înjunghiat în timpul audierilor
Vineri, tânărul în vârstă de 30 de ani a fost adus la sediul Poliției în baza unui mandat de aducere, pentru a fi audiat, fiind bănuit de comiterea unei infracțiuni de tâlhărie, comisă pe 23 iunie. În timpul în care se efectuau procedurile specifice, individul a scos un cuțit, tip briceag, din buzunarul pantalonilor și și-a creat leziuni în zona pieptului.
Imobilizat, el a fost deposedat de briceag, după care s-a solicitat un echipaj de ambulanță, care l-a transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale. Întrucât rănile au fost superficiale, tânărul de 30 de ani a fost internat pe secția de psihiatrie, iar marți, în baza probelor adunate de polițiști, el a fost dus în fața magistraților de drepturi și libertăți, care au dispus încarcerarea lui.
Polițist cercetat după incident
În urma incidentului din sediul poliției, conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani a dispus declanșarea cercetării prealabile față de polițistul care a permis accesul tânărului, cercetările fiind preluate de Biroul de Control Intern. Investigațiile vor stabili dacă agentul de poliție a manifestat neglijență în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, atunci când a permisul accesul tânărului fără să-l verifice, și care sunt abaterile pe care acesta le-a comis.
Numeroase infracțiuni la activ
Suspectul nu este la prima infracțiune, întrucât el a mai fost anchetat și în perioada minoratului. Ba mai mult, ultima faptă pentru care a stat închis a fost comisă în Centrul vechi, ziua în amiaza mare. Pe 31 august 2017, el și alți doi complici au jefuit o femeie care venise la un centru medical, tâlharii reușind să-i fure 2.210 lei. Tânărul este recidivist, are 7 clase și nu are nicio ocupație.
Din analiza cazierului judiciar (f. 106-107), reiese că acesta a fost condamnat în perioada 2008-2018 pentru săvârșirea a numeroase infracțiuni contra patrimoniului, ultima oară în 2018, fapt ce denotă, susțin magistrații, „perseverența acestuia infracțională și specializarea acestuia în comiterea de infracțiuni contra patrimoniului, în vederea procurării facile de bunuri, respectiv îndrăzneală și lipsă de respect față de valorile sociale, sancțiunile anterioare neatingându-și scopul în sensul schimbării atitudinii inculpatei cu privire la ordinea de drept”.
Și la tâlhăria comisă în 2017, pe parcursul urmăririi penale, el a avut o atitudine procesuală nesinceră, încercând minimalizarea activității sale infracționale și chiar negarea acesteia. Pentru tâlhăria comisă în august 2017, el a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare cu executare.