Restaurarea obiectivelor culturale a fost, la nivelul regiunii de nord-est, una dintre cele mai competitive linii de finanţare în cadrul programelor europene. Cu multe răni deschise în patrimoniul cultural, Iaşul a reuşit să-şi reabiliteze totuşi unele clădiri cu însemnătate istorică importantă pentru oraş şi judeţ. Principalii beneficiarii au fost unităţile administrativ-teritoriale, biserica şi Universitatea „Al.I.Cuza” (UAIC). În total, valoarea proiectelor a trecut pragul de 70 milioane euro, iar mai bine de jumătate dintre clădirile istorice sunt acum restaurate.
Intervenţiile au fost punctuale, acolo unde urgenţa impunea necesitatea restaurării, dar încă sunt multe alte edificii culturale în stare avansată de degradare care nu au avut parte de finanţări. Motivele sunt diverse: banii europeni au fost limitaţi, la unele proiecte s-a renunţat din cauza valorii mari estimate sau, pur şi simplu, clădirile nu au fost eligibile pentru finanţare.
Peste 20 de proiecte în valoare de peste 345 milioane lei
Ultimii 15 ani au fost, fără îndoială, perioada cea mai importantă, de după ’90, în care au fost restaurate numeroase obiective culturale din Iaşi. Cele mai multe dintre proiecte au fost cu finanţare europeană. În prima programare (2007 – 2013), circa 115 milioane lei au fost cheltuiţi în cadrul a şase proiecte: Ansamblul Mitropolitan, zona istorică Lăpuşneanu, Mănăstirea Golia, Ansamblul „Sf. Sava”, Biserica Banu şi Biserica „Sf. Nicolae” (Aroneanu).
În programarea care este acum pe final de implementare, fondurile disponibile s-au dublat, până la concurenţa sumei de peste 230 milioane lei, fiind finalizate sau în derulare peste 15 proiecte: Baia Turcească (în derulare), Muzeul de Istorie Naturală (în derulare), Ansamblul Mănăstirii Frumoasa (finalizat), Palatul Braunstein (finalizat), Casa Dosoftei (finalizat), Casa Pogor (finalizat), Muzeul „Nicolae Gane” (în derulare), Casa Muzeelor (finalizat), Bojdeuca „Ion Creangă” (în derulare), Corpul E al UAIC (fostă închisoare, în derulare), Palatul Cantacuzino – Paşcanu (în derulare), Catedrala Veche a Episcopiei Romano-Catolice (finalizat), Ansamblul Bărboi (în derulare), Mănăstirea Bârnova (în derulare) şi Biserica Vovidenia (în derulare).
Cele mai multe dintre aceste edificii sunt situate în zone frecventate de turişti, respectiv în Centru şi Copou. „Atragerea fondurilor nerambursabile prin liniile de finanţare ale organismelor europene a fost, fără îndoială o şansă oferită câtorva monumente reprezentative pentru patrimoniul istoric şi arhitectonic al oraşului Iaşi, amintind aici fie şi două dintre cele finalizate de curând, anume ansamblul Mănăstirii Frumoasa şi Palatul Braunstein.
În cazul unora dintre monumentele care au beneficiat de astfel de sprijin şi care formează deja o listă lungă, consolidarea şi restaurarea a însemnat o veritabilă salvare de la un previzibil colaps, după ce, în conjunctura economică precară din anii 1990, până spre jumătatea anilor 2000, multe edificii au suferit degradări primejdioase pentru existenţa lor”, a comentat istoricul Marius Chelcu de la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol”.
„Unele clădiri sunt lăsate intenţionat pradă degradării”
Potrivit lui Chelcu, Iaşul are un patrimoniu arhitectonic ale cărui urme vechi coboară până în secolele al XVII-lea, în special în ceea ce priveşte edificiile bisericeşti, dar, dacă ne raportăm la vestigiile arheologice („spre exemplu la numeroasele pivniţe răspândite pe întreg teritoriul vetrei istorice a oraşului”), atunci urmele sunt şi mai vechi.
„În mod evident, rivalitatea între modernizare şi conservarea patrimoniului a produs şi produce încă erori şi victime. În cazul oraşului Iaşi, urmări regretabile le-a provocat elanul constructiv din perioada comunistă, numit modernizator, stimulat de acele raţiuni ideologice, dar şi funcţionale. Mai ales în ultimul deceniu al regimului, porţiuni considerabile din zestrea istorică a oraşului, străzi şi clădiri reprezentative pentru sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, au dispărut sub lama buldozerelor”, a declarat Marius Chelcu.
El a continuat afirmând că „drama clădirilor vechi” nu a încetat să existe o dată cu schimbarea regimului întrucât raţiunile ideologice au făcut loc în prezent celor economice de „modernizare” cu orice preţ a zonei centrale.
„În consecinţă, întâlnim încă suficiente cazuri când clădiri istorice sunt lăsate intenţionat pradă degradării, pentru a fi înlocuite cu altele noi, mai puţin valoroase din punct de vedere arhitectonic, dar mai rentabile pentru proprietarii terenului pe care ele se află”, a mai spus istoricul. El a subliniat că echilibrul între tradiţie şi modernitate urbană nu poate fi decât benefic oraşului pe termen lung. Istoricul a invocat necesitatea unei presiuni publice mai puternice care să determine autorităţile să acorde o mai mare atenţie integrităţii patrimoniului.
„Autorităţile pot contribui la susţinerea pârghiilor prin care patrimoniul arhitectonic şi istoric este mai bine pus în valoare, prin promovare şi conştientizare în rândul populaţiei oraşului, cu prioritate al aceleia tinere, precum şi printre vizitatorii oraşului, din perspectiva turismului. Al doilea pas ar fi acela al găsirii căii raţionale, din punctul de vedere al dezvoltării urbanistice, între conservarea patrimoniului şi modernizarea oraşului, iar peste toate, în paralel cu stoparea abuzurilor, continuarea atragerii utilizării tuturor pârghiilor financiare, fie locale, guvernamentale sau europene pentru ca lista monumentelor salvate să poată continua, transformând zestrea pe care am primit-o într-o moştenire pe care o vom preda”, a conchis Marius Chelcu.
„Noi nu avem o viziune clară”
La rândul lui, arheologul Vasile Cotiugă, de la UAIC, a subliniat că, în prezent, nu există o viziune şi o coerenţă în modul în care monumentele istorice din Iaşi sunt restaurate.
„Noi restaurăm acum fiecare ce crede, ce este în proprietate, mă refer la biserică sau instituţii, trebuie făcute nişte reparaţii şi, gata, s-a găsit o linie de finanţare. Fără să fie ceva coerent, prin care să se spună – măi oameni buni, dezvoltăm în următorii cinci ani un turism care să pună în lumină, de exemplu, bisericile sau conacele din Iaşi”, a comentat Cotiugă.
Potrivit acestuia, lipsa unui Plan Urbanistic General (documentul actual datează din 1999) şi o neasumare de către Primăria Iaşi, prin direcţia de Arhitectul şef, a unei viziuni clare va duce în continuare la restaurări punctuale, care, pe viitor, să nu producă efectele scontate, iar aici arheologul s-a referit în special la numărul de turişti. Chiar dacă numeroase obiective culturale au fost refăcute la Iaşi, oraşul are în continuare multe „răni deschise”, câteva exemple în acest sens fiind Filarmonica, Şcoala Normală „Vasile Lupu”, Teatrul Luceafărul, Palatul Miclăuşeni sau zona istorică Cuza Vodă.
Ce însemnătate au câteva dintre monumentele restaurate
În schimb, prin intermediul celor peste 20 de proiecte cu fonduri UE au fost redate publicului larg edificii culturale care, cu siguranţă, contribuie la atragerea de turişti la Iaşi şi, în acelaşi timp, au fost salvate de la degradare (chiar prăbuşire în unele cazuri) o serie de clădiri istorice. De exemplu, la Casa Pogor aveau loc întrunirile Junimei, la Dosoftei a fost prima tiparniţă din Moldova, iar bojdeuca din Ţicău (unde Ion Creangă a locuit timp de 17 ani şi era vizitat de Mihai Eminescu) este prima casă memorială din România.
În corpul E al UAIC, cunoscut şi sub numele de Casa Canano” a funcţionat cea mai veche închisoare din Iaşi timp de aproape un secol (până în 1916). Clădirea „Casa Muzeelor” a aparţinut Societăţii „Viaţa Românească”, condusă de Garabet Ibrăileanu şi Mihai Sadoveanu pentru ca, în 1941, după ce a fost transformată de Ministerul de Interne în chestură de poliţie, să fie loc al masacrului miilor de evrei în Pogromul de la Iaşi.
Muzeul de Istorie Naturală este primul astfel de muzeu înfiinţat în Principatele Române (1834), iar Baia Turcească este construită la sfârşitul secolului al XIX-lea cu ornamente pe faţadă specifice arhitecturii islamice. Palatul Cantacuzino este considerată cea mai veche clădire a municipiului Paşcani (1650), şi a fost în proprietatea mai multor familii boiereşti (Balş, Rosetti-Roznovanu, Moruzi), iar în final unui descendent al Brătienilor, respectiv istoricului Gheorghe Brătianu.
Mănăstirea Golia a fost ridicată în secolul al XVI-lea, iar cea de la Bârnova un secol mai târziu. Proiectul de restaurare a Măn. Golia a fost premiat de către Comisia Europeană şi Organizaţia „Europa Nostra” în domeniul patrimoniului cultural. Principala linia de finanţare pentru patrimoniul cultural a fost în cadrul Programului Operaţional Regional.
