Războiul pornit de Putin în urmă cu aproape patru luni a distrus milioane de vieţi. Ucrainenii au fost nevoiţi să renunţe la tot ce au avut şi să-şi părăsească locuinţele pentru a încerca să scape cu viaţă. Oameni de rând, care au muncit şi au construit s-au trezit de pe o zi pe alta fără nimic.
Într-o astfel de situaţie este şi o familie de tineri, care după ani de muncă în care şi-au făcut o mică afacere, acum au ajuns să locuiască într-o sală de sport, doar cu câteva haine pe ei, cu cele două fete şi câinii. Fugiţi din calea bombelor din Harcov, o localitate puternic bombardată de ruşi, aceştia pur şi simplu nu mai ştiu ce să facă cu vieţile lor de acum înainte.
În vârstă de 36 de ani, cei doi soţi nici nu ştiu ce a mai rămas în urmă, însă gândul tot la casă le este, acolo unde au lăsat în urmă un magazin de haine, o afacere de familie deschisă de câţiva ani şi care începuse să fie profitabilă, de anul trecut.
„Nu ştim ce vom face de aici încolo. Încă ne gândim să ne întoarcem acasă. Acolo avem tot, acolo este viaţa noastră. Dacă găsim aici ceva de muncă, vom rămâne o vreme, poate se mai liniştesc lucrurile. Dacă nu, poate plecăm în Europa. Dar deocamdată nu avem nicio direcţie”, a spus Alex, capul familiei. Cei patru, cu doi căţei, împart o sală de sport din şcoala din Hliboca, împreună cu mai multe familii fugite din calea războiului, care nu ştiu încotro să apuce.