Preşedintele Klaus Iohannis va participa, joi şi vineri, la reuniunile liderilor din Uniunea Europeană şi Balcanii de Vest, la Consiliul European şi la Summitului Euro în format extins, care vor avea loc la Bruxelles, a anunţat Administraţia Prezidenţială, potrivit Agerpres.
Potrivit sursei citate, reuniunea liderilor din Uniunea Europeană şi Balcanii de Vest va constitui o oportunitate de reafirmare, în actualul context geopolitic, a sprijinului liderilor Uniunii Europene pentru ancorarea europeană a Balcanilor de Vest şi pentru avansarea şi consolidarea procesului de extindere în baza criteriilor stabilite.
Totodată, reuniunea va fi dedicată unui schimb de vederi cu partenerii din regiune pentru identificarea modalităţilor concrete de stimulare a proceselor de reformă şi de întărire a cooperării în domenii cheie de interes comun, cu scopul consolidării rezilienţei.
Dezbatere pe mai multe teme
Agenda reuniunii Consiliului European, care se va desfăşura joi şi vineri, va include o dezbatere strategică privind definirea relaţiilor Uniunii Europene cu partenerii apropiaţi din Europa, situaţia din Ucraina, din perspectiva evoluţiilor de securitate şi a sprijinului acordat de Uniunea Europeană pe multiple planuri, cererile de aderare la Uniunea Europeană ale Ucrainei, Republicii Moldova şi Georgiei, în contextul publicării, la 17 iunie, a Opiniilor Comisiei Europene, precum şi rezultatele Conferinţei privind viitorul Europei şi etapele următoare.
În cadrul Summitului Euro în format extins vor fi abordate situaţia economică din Uniune şi evoluţiile în ceea ce priveşte Uniunea Bancară şi pieţele de capital.