Camera Deputaţilor a respins, marţi, un proiect de lege privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin.
Proiectul de lege, iniţiat în 2016 de parlamentari ai PMP, modifica în acest sens articolul 101 din Legea nr.115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, Legea administraţiei publice locale nr.215/2001, precum şi Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali.
Actul normativ modifica modalitatea de alegere a primarului, propunând că, în situaţia în care niciun candidat pentru funcţia de primar nu obţinea cel puţin jumătate plus unu din numărul voturilor valabil exprimate, să se organizeze al doilea tur de scrutin între candidaţii clasaţi pe primele două locuri, scrie Agerpres.
Camera Deputaţilor este for decizional.