Un bărbat în vârstă de 42 de ani, din municipiul Dorohoi, a fost ridicat de jandarmii botoșăneni, după ce ar fi încercat să fure de la o bătrână. Incidentul a avut loc sâmbătă, în zona Pieței Centrale din Dorohoi.
O bătrână își făcea cumpărăturile în piață, iar la un moment dat un bărbat s-a apropiat de ea. După ce acesta s-a prefăcut interesat de produsele de pe tarabă, i-a smuls femeii bancnota de 100 de lei pe care aceasta o ținea în mână. Ulterior, bărbatul a luat-o la fugă.
„Un echipaj de jandarmerie aflat în apropiere i-a auzit strigătele de ajutor și a pornit imediat în urmărirea făptuitorului. După aproximativ 300 de metri reușind să îl rețină. I-au fost întocmite actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, iar bătrânica, care întâmplător este vecina unuia dintre jandarmi, și-a primit înapoi banii smulşi din mână cu puțin timp în urmă”, a precizat Dan Izotov, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Jandarmi (IJJ).
Potrivit Jandarmeriei Botoșani, actele procedurale au fost înaintate către Parchetul de pe lângă Judecătoria Dorohoi, în vederea competentei soluționări.