Ada Macovei a fost înlocuită din funcţia de inspector şcolar general după negocieri dure puratate la nivel înalt timp de mai multe săptămâni. Ordinul de înlocuire era aşteptat de ceva timp. În locul acesteia la şefia IŞJ a fost numit Bogdan Suruciuc.
Funcţia a fost negociată timp de mai multe săptămâni între PSD şi PNL, inclusiv la Bucureşti, iar liderii PSD Botoşani au fost de acord ca funcţia de inspector şcolar general să rămână la PNL, cu condiţia ca pe funcţie să fie numit un alt liberal, nu Ada Macovei.
Schimbări în mijlocul examenului de Bacalaureat
Momentul schimbării ridică, însă, semne de întrebare având în vedere că mişacarea a fost făcută într-o perioadă în care este în desfăşurare examenul de Bacalaureat. Ada Macovei este preşedintele comisiei judeţene, care a organizat până acum probele de evaluare a competenţelor de comunicare şi competenţelor digitale. Probele scrise încep luni, 20 iunie.
În adresa trimisă vineri la prânz, prin care conducerea inspectoratului îi invită pe reprezentanţii sindicatelor, elevilor, asociaţiilor de părinţi şi pe ziarişti la şedinţa publică în vederea tragerii la sorţi a comisiilor din centrele de examen şi din centrele zonale de evaluare, Ada Macovei a semnat doar ca inspector şcolar general, vicepreşedintele Comisiei de Bacalaureat fiind inspectorul Sebastian Mihalache.
Fosta şefă a IŞJ a transmis şi un mesaj pe o reţea de socializare după schimbare. „Vă mulțumesc, tuturor și fiecăruia în parte, pentru aprecieri și susținere! Mergem înainte!”, a transmis aceasta. Mesajul a fost însoţit de melodia interpretată de Frank Sinatra „My way”.
Adjuncţi de la PSD
Despre schimbarea Adei Macovei se vorbeşte de câtva timp. Pe 16 mai, au fost instalaţi în funcţie inspectorii şcolari generali adjuncţi Cristina Bălăucă şi Ciprian Manolache, membri PSD. De atunci s-a tot spus că urmează schimbarea Adei Macovei şi a unor inspectori şcolari, dat fiind faptul că liderii PSD vor jumătate din posturile de inspectori.
Vineri dimineaţă a avut loc o şedinţă a Consiliului de Administraţie al Inspectoratului Şcolar Judeţean, în cadrul căreia, Ada Macovei a anunţat că este ultimul consiliu pe care îl conduce şi a mulţumit pentru colaborare. Totodată, oficialul şi-a pregătit biroul în clădirea de lângă parcare, deoarece va prelua funcţia de inspector şcolar responsabil cu proiectele europene.
Liberalii au pierdut în această perioadă şi un al şef de instituţie extrem de apreciat, respectiv pe Monica Adăscăliţei, directorul Direcţiei de Sănătate Publică. În cazul Monicăi Adăscăliţei, explicaţia oficială a fost aceea că nu mai poate fi menţinută în funcţie deoarece nu este funcţionar public.
Situaţie tensionată în PNL
Daniel Botezatu, fost inspector şcolar general, a acuzat că a fost debarcat din funcția de inspector școlar general în urma unor jocuri de culise. El a susţinut că a fost schimbat din funcţia de inspector şcolar general după alegerile județene PNL, când Ada Macovei l-a susţinut pe deputatul Costel Şoptică în cursa pentru şefia PNL Botoşani, din echipa lui Șoptică făcând parte atunci și Dan Oloieru, primarul oraşului Flămânzi, dar şi Verginel Gireadă, primarul comunei Mihai Eminescu.
„De la <Pas cu pas> – Iohannis, la om cu om, PNL Botoșani, e aceeași distanță. Liderii non-formali PNL sunt decapitați, pas cu pas, om cu om, pentru o singură persoană, pentru o singură instituție, de către un lider de partid care ba negocia, anul trecut cu Pro România, ba negociază, acum, păgubos, cu PSD. În județul Botoșani, PNL este anchilozat în intenții și în dorința de exprimare, a fost preluat pe persoană fizică de către un grup minuscul de persoane care, la cea mai mică fluturare de vânt, trec dincolo. Cum s-a mai întâmplat, unii domni primari pot confirma”, a scris Daniel Botezatu.
El i-a întrebat pe primarii PNL din judeţ dacă îşi doresc ca partidul să dispară „în anonimatul acestei coaliții pentru că șeful de partid s-a încăpățânat, dincolo de orice evidențe, să dea credit unei singure persoane”, a transmis Daniel Botezatu pe facebook.
Ada Macovei a făcut parte şi din echipa lui Gabriel Hârtie
Ada Macovei a fost inspector şcolar general în perioada 2009 – 2012. În 2012, în locul ei a fost numită social democrata Mihaela Huncă. Aceasta a revenit la conducerea IŞJ, în iunie 2020, ca inspector şcolar general adjunct. Atunci inspector şcolar general era Gabriel Hârtie, oficial care şi-a încheiat mandatul obţinut prin concurs, în aprilie 2021.
În locul lui Gabriel Hârtie a fost numit Daniel Botezatu, consilier municipal PNL, cel care a fost inspector şcolar general adjunct în perioada 2009 – 2012. Numirea era valabilă până la finele anului şcolar 2020 – 2021, respectiv până pe 31 august 2021, dată la care Daniel Botezatu se aştepta să fie reconfirmat în funcţie. Acest lucru nu s-a întâmplat, inspector şcolar general fiind numită Ada Macovei. Daniel Botezatu a revenit la catedră.