Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea pentru aprobarea Programului naţional de investiţii „Anghel Saligny”, relatează Agerpres. Actul normativ are ca obiect de reglementare crearea unui cadru legislativ care să permită unităţilor administrativ-teritoriale promovarea obiectivelor de investiţii, în domeniile eligibile, astfel încât să se poată asigura accesul la servicii esenţiale a întregii populaţii, creşterea calităţii vieţii şi evitarea riscului de depopulare în comunităţile subdezvoltate.
Cele mai mari alocări le primesc județele Suceava – 1,66 miliarde lei, Olt – 1,6 miliarde lei, Argeș – 1,5 miliarde lei, Dolj – 1,5 miliarde lei, Iași – 1,5 miliarde lei, Teleorman – 1,5 miliarde lei. Bucureștiul a primit cea mai mică alocare, de doar 175 milioane lei, urmat de Ilfov – cu 794 milioane lei, și Brăila – 849 milioane lei.
Botoşaniul va primi 1,4 miliarde de lei. Peste 630 de milioane de lei vor fi pentru apă şi canalizare, iar peste 840 de milioane de lei pentru drumuri.
Fondurile vin exclusiv de la bugetul de stat
Potrivit notei de fundamentare, programul se integrează în eforturile concertate ale statului prin instituţiile care gestionează fonduri naţionale şi europene, în vederea atingerii ţintelor de conformare la directivele europene în domeniul mediului şi apelor.
Potrivit unui amendament adoptat de Camera Deputaţilor la această lege, în cadrul programului se pot realiza obiective de investiţii care constau în realizarea de construcţii noi sau de lucrări de construire, reconstruire, consolidare, reparaţie, modernizare, modificare, extindere, reabilitare, după caz, schimbare de destinaţie, protejare, restaurare, conservare la construcţii existente şi care se încadrează în cel puţin una dintre următoarele categorii de investiţii: sisteme de canalizare şi staţii de epurare a apelor uzate, inclusiv canalizare pluvială şi sisteme de captare a apelor pluviale şi în unităţile administrativ-teritoriale cu o populaţie de sub 2.000 de locuitori.
La începutul lunii mai a acestui an, Ministerul Dezvoltării a anunțat modul de alocare a celor 52,5 miliarde de lei din programul de investiții Anghel Saligny, finanțat exclusiv din fonduri de la buget. Astfel, din cele 52,5 de miliarde de lei, 30 de miliarde lei merg la proiecte de drumuri și poduri, iar 22,5 de miliarde lei – la proiecte de apă și canalizare. Media alocării e de 1,25 miliarde de lei pe județ.
Urmaş al programului eşuat PNDL
Potrivit unor informații centralizate în iunie 2021 de către Ministerul Dezvoltării, în perioada 2017 – 2018 județul Botoșani a beneficiat de alocații bugetare prin PNDL 1 și 2 în valoare de 838.013.279,17 lei. Cu toate acestea, din cele 403 obiective finanțate, doar 136 figurau ca fiind finalizate.
În rest, celelalte 267 de investiții înregistrau întârzieri uriașe. Cu toate acestea, guvernul dă iarăși bani, fix pe același sistem, Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” fiind în fapt PNDL 3.