spot_img
duminică, aprilie 20, 2025
AcasăLocal BTCirculaţie restricţionată pe Calea Naţională

Circulaţie restricţionată pe Calea Naţională

Conducerea Primăriei Botoşani a anunţat că încep lucrările de montare a semafoarelor inteligente pe Calea Națională, în zona BRD.

Proiectul include şi lucrări de subtraversare, drept pentru care circulația rutieră va fi întreruptă în zonă, miercuri, 15 iunie, începând cu ora 17:45, până la finalizarea lucrărilor (în cursul aceleiași zile).

Restricțiile de circulație se vor aplica pe tronsonul Casa Cărții – Sens Giratoriu Bazar.

Rugăm participanții la trafic să evite zona menționată și să folosească rute alternative”, a precizat primarul Cosmin Andrei.

Sorin Popovici, director general al soietăţii Ice Computers, a precizat că „lucrările vor necesita folosirea de utilaje specifice care vor produce zgomot, fapt pentru care ne cerem scuze pentru disconfortul creat”.

Proiectul a început cu lucrări pe Bulevardul Eminescu

Lucrările din cadrul acestui proiect au început săptămâna trecută, pe Bulevardul Mihai Eminescu. Proiectul „Semaforizare inteligentă a trecerilor de pietoni situate în Calea Națională – zona BRD și Bulevardul Mihai Eminescu – zona monument Parcul Mihai Eminescu” este implementat de echipe de la societatea Ice Computers. Valoarea acestui contract este de 298.792 de lei fără TVA.

Lucrările presupun, printre altele, montări de țevi de protecție și cabluri subterane, consolidare stâlpi sau refacerea suprafețelor carosabile și trotuarelor. Traseele electrice pentru semaforul de pe Calea Națională vor fi îngropate iar cele de pe Bulevardul Mihai Eminescu vor fi instalate aerian, pe stâlpi metalici.

Potrivit conducerii primăriei, instalațiile de semaforizare vor include lămpi LED de mare intensitate cu aprindere instantanee de iluminat stradal, semafoare de vehicule, semafoare pentru pietoni, semafoare acustice pentru persoanele cu deficiențe de vedere, butoane pietonale și indicatoare prevăzute cu LED-uri verzi, respectiv automate de dimensiuni reduse.️

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
8.3 ° C
8.3 °
8.3 °
94 %
1.2kmh
96 %
D
23 °
lun
24 °
mar
25 °
mie
25 °
J
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai ce am dat la ziar și s-a și rezolvat avaria. Probabil s-au luat cu sărbătorile și au uitat.

EDITORIAL

Ne-am aștepta ca, având în vedere vremurile și tehnica, cei de la butoane să fie mai prudenți atunci când vine vorba despre manipulare și...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...