Distribuţia voucherelor sociale ar trebui să înceapă luni, 13 iunie. Anunţul a fost făcut de luni, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş. Acesta a fost întrebat, la începutul săptămânii, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, ce informaţii are despre distribuirea voucherelor sociale, având în vedere că reprezentanţii Poştei Române au precizat că nu le-au primit încă pentru a le transmite beneficiarilor.
Acesta a reiterat că sunt patru etape privind implementarea proiectului referitor la voucherele sociale.
„Etapa unu – de emitere a acestor carduri, etapa a doua – de distribuire a lor, etapa a treia – de încărcare a lor. Gândiţi-vă că sunt 2.581.000 de beneficiari care aşteaptă aceste vouchere şi care au acest proces specific pentru tranşa întâi. Obligaţiile pe care ni le-am asumat, la termenele pe care ni le-am asumat, se duc la bun sfârşit aşa cum a fost anunţat în programul de măsuri economico-sociale”, a mai declarat Boloş.
Tichetele au o valoare nominală de 250 lei și fiecare beneficiar le va primi o dată la două luni, până la finalul anului.
De acest sprijin vor beneficia:
- Pensionarii din sistemul public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei.
- Persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei.
- Familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei.
- Familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei.
- Familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare.
- Persoanele fără adăpost, așa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.