Tânăra care a părăsit un complex de apartamente din municipiul Dorohoi, la data de 5 iunie a.c., a fost identificată pe raza municipiului Dorohoi, vineri, 10 iunie.
„Aceasta a declarat faptul că nu a fost victima vreunei infracțiuni în perioada în care a lipsit din complex. Vă mulțumim pentru sprijin”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.
Polițiștii botoșăneni au fost sesizați cu privire la faptul că o tânără în vârstă de 18 ani, din satul Racovăț, comuna Pomârla, a părăsit, pe 5 iunie, Complexul de Apartamente în care locuia, din municipiul Dorohoi.
Polițiștii au demarat imediat căutările, iar fata a fost găsită.