Municipiul Dorohoi va fi pentru două zile capitala muzicii populare. În zilele de 25 şi 26 iunie, municipiul va găzdui cea de a XVI-a ediţie a Festivalului – Concurs Internațional de muzică populară „Mugurelul”. Ediţia din acest an va fi dedicată memoriei lui Iulian Cojocaru, fost membru al Orchestrei „Mugurelul”.
Vor participa formaţii din Bihor, Botoşani, Brăila, Călăraşi, Iaşi, Maramureş, Olt, Suceava, Tulcea, Vaslui, Republica Moldova, Ucraina, Slovacia, Bosnia şi Herţegovina.
Invitaţi speciali în festival vor fi Sorin Filip şi Ansamblul de dansuri „Mărgineanca”, al Casei de Cultură a Sindicatelor „Nicolae Iorga”, ansamblu îndrumat de Valentin Rău, directorul instituţiei.
Potrivit celor precizate de Marcel Dupu, directorul Clubului Copiilor Dorohoi şi dirijorul Orchestrei „Mugurelul”, la ediţia din acest an vor participa peste 600 de artişti. Orchestra „Mugurelul” îi va acompania pe artiştii înscrişi în concurs, dar şi pe îndrăgitul artist Sorin Filip.
Evenimentul este organizat sub egida Ministerului Educaţiei Naţionale, cu ajutorul Inspectoratului Şcolar Judeţean Botoşani, Consiliului Local şi Primăriei Dorohoi, Asociaţiei „Mugurelul” Dorohoi, Clubului Copiilor Dorohoi, în parteneriat cu mai multe unităţi de învăţământ şi Memorialul Ipotești.