vineri, aprilie 11, 2025
AcasăInternaționalParlamentul European avertizează privind o degradare a statului de drept în Turcia

Parlamentul European avertizează privind o degradare a statului de drept în Turcia

Parlamentul European (PE) avertizează marţi asupra unei degradări a drepturilor omului în Turcia, cere Ankarei să facă eforturi reale în acest sens şi subliniază că altfel nu este posibilă o perspectivă a unei reluări a negocierilor de aderare a Turciei la Uniunea Europeană (UE), relatează AFP.

Parlamentul European consideră ”esenţială” o cooperare UE-Turcia şi recunoaşte o îmbunătăţire recentă a relaţiilor cu Ankara – un mediator important în Războiul rus din Ucraina -, însă insistă asupra problemelor frecvente cu statele membre UE limitrofe Cipru şi Grecia.

Probleme din cauza obiecţiilor Turciei faţă de aderarea la NATO a Suediei şi Finlandei

Legislatvul european deplânge, de asemenea, obiecţiile Turciei faţă de aderarea la NATO a Suediei şi Finlandei şi îndeamnă ca cererile de aderare ale Stockholmului şi Helsinki să fie examinate ”cu bună credinţă”.

Ankara blochează intrarea Suediei şi Finlandei în Alianţa Nord-Atlantică, acuzând cele două ţări scandinave de faptul că găszduiesc ”terorişti” din cadrul Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK) şi aliaţi ai acestora.

Parlamentul European a adoptat, la începutul lui mai, un text cu caracter necosntrângător în care estima că Turcia şi-a închis uşa UE prin faptul că l-a condamnat la închisoare pe viaţă pe mecena turc Osman Kavala.

Negocieri în vederea unei eventuale aderări a Turciei la UE – lansate în 2005 – s-au împotmolit în ultimii ani, din cauza unor tensiuni puternice între Ankara şi Bruxelles pe multiple fronturi.

Ele s-au înrăutăţit după lovitura de stat militară eşuată din iulie 2016 şi reprimarea care i-a urmat şi se află, din 2018, într-un punct mort.

”Eu nu cred că procesul de aderare poate supravieţui alţi cinci ani, în pofida faptului că este cea mai bună pârghie de care dispunem pentru a apăra societatea civilă”, îşi exprimă regretul Sanchez Amor.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
ninsoare ușoară
-1 ° C
1.6 °
-1.1 °
83 %
3.6kmh
100 %
J
-1 °
vin
5 °
S
8 °
D
15 °
lun
17 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

În sfârșit, poezia e protejată la Botoșani.

EDITORIAL

Chiar dacă România este republică semi-prezidențială – cu șef de stat și de guvern – președintele are importanța lui, mai ales la capitolul imagine...

EPIGRAMA ZILEI

Berbecuț Bârsan, ce ești năzdrăvan, Doar tu ne-ai băgat, adânc în rahat Deși ai primit, lucrări, înmiit De la noi, șira de paie și oloiul din tigaie... -...

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...