Pompierul Iulian Rotariu, care a câștigat medalia de argint la ultramaratonul din Namibia, desfășurat în perioada 18 – 27 mai a.c., s-a întors acasă, după o nouă cursă dedicată copiilor cu autism din Botoșani. El a reușit o performanță excepțională, în condițiile în care a alergat în unul dintre cele mai grele deșerturi din lume, la temperaturi năucitoare pentru orice om, de la 0 grade pe timpul nopții, la 45 de grade în miezul zilei. Efortul depus în cele 10 zile l-au sleit de puteri, Iulian Rotariu slăbind cu peste 8 kilograme. „Am intrat în cursă cu 62 de kilograme și jumătate și am ieșit cu 54 de kilograme, dar mi-am dat seama că am fost binecuvântat să pot alerga la trei metri de familii de girafe, de zebre și antilope. Am întâlnit pe traseu scorpioni negri, șerpi, dar cu toate acestea am revenit acasă victorios”, a povestit astăzi Iulian Rotariu.
A trebuit să doarmă în cort și să facă față deshidratării pentru că în fiecare etapă a plecat de la start cu doar 2 litri de apă. Asta pentru că a fost vorba de o cursă de 520 de kilometri, care a necesitată o altă abordare, o altă strategie, întrucât a fost nevoit să păstreze resurse pentru toate etapele. „Am tras din răsputeri să țin de un loc fruntaș. Foarte greu mi-a fost să suport căldura zilei de 45 de grade. Deșertul namibian are canioane și căutam orice scobitură în pământ, ca să nu fiu în bătaia soarelui. Îmi umezeam gura și până la ora 18, când apunea soarele, stăteam în orice grotă găsită în pământ. În cort se creează acel climat de seră și pierzi toate mineralele”, a explicat Iulian Rotariu. În fiecare zi aducea un aport de 5.500 – 6.000 de kilocalorii, dar cu toate acestea a slăbit destul de mult. În plus, crede Iulian, diferența dintre el și câștigătorul cursei, elvețianul Marco Jaeggi, a fost făcută de nivelul pregării, învingătorul antrenându-se pentru ultramarton în Alpii Elvețieni, în timp ce el s-a antrenat în pădurea Rediu.
De departe, însă, ultima etapă, care a măsurat 134 de kilometri, a fost cea mai frumoasă din toate cursele la care a participat. „Am plecat progresiv, cu resurse. Startul pentru mine s-a dat la ora 9, când erau deja 35 de grade. De fapt, toți cei din top 3 au plecat la ora 9, dar încet, cu pași mici, i-am ajuns pe toți ceilalți concurenți din urmă. Am avut pentru fiecare un gând bun, o îmbrățișare, am bătut o palmă și am mers mai departe, cu zâmbetul pe buze”, a adăugat Iulian Rotariu. Ce l-a ajutat să termine etapa epuizantă au fost gândurile către cei dragi, către copiii cu autism, către fiica lui care în a treia zi a cursei și-a aniversat ziua de naștere. Astfel, în timpul etapei, pentru a-și păstra starea psihică normală, s-a gândit la toți, rând pe rând. „Au fost aproape 140 de kilometri, o cursă grea care îți împinge limitele la maxim. Și cele fizice, dar cu siguranță cele psihice. La un moment dat, în gândul meu, am cântărit gesturile făcute de multe persoane din jurul meu. Le-am acordat tuturor 5 minute și am căutat latura bună a lor și sfaturile care mi le-au dat în decursul vieții. Am văzut-o pe mama, pe tata, pe copii, am văzut lucrurile bune ale lor, ale celor dragi, ale colegilor, ale prietenilor. Fiecare a avut 5 minute. A fost o altfel de experiență, care m-a ajutat să termin cursa”, a mai spus Iulian Rotariu.
Ca orice sportiv de performanță, și pompierul botoșănean are superstiții. În fiecare cursă poartă la mână o brățară tricoloră, pe care o dăruiește cuiva la revenirea în țară. În plus, dacă un echipament îl ajută într-o cursă, el nu renunță la acesta. Așa se explică de ce a folosit și în Namibia cam același tip de bluză, care cântărește doar 70 de grame, asemănător cu cel utilizat în Australia. „Sunt constant în gândire”, a spus el. În plus, chiar dacă la startul cursei nu se înscrie un număr mare de participanți, el alege să concureze fie cu numărul 18, fie cu numărul 28, cum a fost în Namibia, 28 fiind numărul cu care a participat la toate cursele organizate de Canal Aventure.
Deși The Track Namibia a fost o cursă de uzură, fiind vorba de o distanță de 520 de kilometri, Iulian Rotariu spune nu va renunța la acest gen de competiții. De altfel, el a anunțat că următoarea cursă va fi în Norvegia, în perioada 22 – 24 iulie, unde va alerga 140 de kilometri, cu o diferență de nivel de 9.000 de metri. Traseul va traversa două lanțuri muntoase, la 350 de kilometri de Cercul Polar, o cursă non-stop de 48 de ore și în care va pleca din start cu o penalizare de două ore pentru că nu va avea coechipier, regula cursei fiind de a se alerga în echipă. De aceea, el a început deja un program de recuperare și speră să prindă și un curs de pregătire montană.