A trăit la sfârșitul secolului al III-lea și începutul secolului al IV-lea. A fost episcop al Bisericii din cetatea Ancira Galatei. El îi adăpostea pe creștinii prigoniți. Teodot îi ajuta în taină cu toate cele necesare pe creștinii care scăpaseră de persecuții. Aduna trupurile creștinilor omorâți și le îngropa.
În acea vreme, șapte fecioare au fost torturate pentru credința lor în Hristos, iar în cele din urmă înecate într-un lac. Una dintre ele, Sfânta Tecusa, i-a apărut în vis lui Teodot și i-a cerut să scoată trupurile lor din lac și să le îngroape. În urma acestui vis, Teodot a ieșit împreună cu un credincios să împlinească dorința muceniței. Conduși de un înger al Domnului, el a reușit să afle trupurile fecioarelor și să le îngroape. Dar acest însoțitor l-a trădat pe Teodot judecătorului. După ce a fost supus la mai multe chinuri, a primit mucenicia prin tăierea capului.
Viața sfântului Daniel după Sinaxarul părintelui Macarie de la Simonopetras (Muntele Athos):
A trăit în secolul al șaselea. Devenise monah la Schit încă din copilărie. În timpul unei expediții de-a lor, niște barbari îl luară cu ei și rămase prizonier timp de doi ani. Răscumpărat de un creștin evlavios, fu prins din nou de barbari pentru șase luni, dar reuși să scape. Făcut prizonier pentru a treia oară, profită de faptul că paznicul lui nu era atent şi a aruncat o piatră, care îl omorî, iar el scăpă. Când mărturisi aceasta Arhiepiscopului Timotei din Alexandria, acesta îi spuse că Dumnezeu ar fi putut să îl elibereze ca și în celelalte dați, dar nu îl acuză de ucidere. Cu toate acestea, el continuă să se considere vinovat și se duse să se predea tribunalului, cerând să fie condamnat la moarte pentru ucidere ca să scape de pedeapsa veșnică. După treizeci de zile de închisoare, fu adus la guvernatorul Alexandriei și după ce l-a ascultat, acesta îl lăsă liber cerându-i să se roage pentru el. Avva Daniel se întoarse la Schit, dar își luă drept canon să îngrijească de un lepros, în chilia sa, până la sfârșitul vieții, pentru a-şi ispăși păcatul.
Hristos a înviat!
La o întrunire numeroasă a partidului dintr-un oraș nu departe de Moscova, un funcționar încerca mai mult de două ore să-i convingă pe ascultătorii săi că nu poate exista niciun Dumnezeu şi ca nici n-a existat vreunul. Pentru a fi sigur de succesul sau, spre sfârșit puse întrebarea stereotipă, dacă cineva dorește să spună ceva în legătură cu cele spuse şi auzite, sau să întrebe ceva. Atunci se ridică din bancă un simplu ţăran şi rugă să i se permită să vină în faţă, ceea ce conferențiarul aprobă. Ţăranul se urcă la pupitru, aruncă cu calm o privire asupra numeroșilor ascultători din sală, își desfăcu mâinile şi strigă: „Cristos a înviat!” Cu toții se ridicară în picioare şi răspunseră într-un cuget: „Adevărat că a înviat!” Ceea ce se întâmplă însă ulterior este ușor de intuit: drumul spre pupitru a reprezentat drumul său în exil, spre cruce.
Preot Olivian SANDU
