spot_img
sâmbătă, aprilie 19, 2025
AcasăNaționalLegea care pedepsește penal incitarea publicului la violență, ură sau discriminare, a...

Legea care pedepsește penal incitarea publicului la violență, ură sau discriminare, a fost promulgată

Președintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea care pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amendă penală incitarea publicului, prin orice mijloace, la violenţă, ură sau discriminare, din cauza „opiniei ori apartenenţei politice”.

Potrivit G4media, după adoptarea legii în Parlament, mai multe organizații ale societății civile au lansat un protest. Organizațiile, printre care se numără Freedom House, Grupul pentru Dialog Social și Societatea Timișoara, caracterizează legea drept „incriminarea delictului de opinie” și arată că „pune în pericol înseși fundamentele unei societăți libere și democratice”.

Legea modifică art. 369 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, relatează News.ro.

Proiectul a fost atacat la CCR de USR, însă judecătorii constituţionali au decis că legea este constituţională.

Propunerea legislativă adoptată de către deputaţi prevede că „incitarea publicului, prin orice mijloace, la violenţă, ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane sau împotriva unei persoane pe motiv că face parte dintr-o anumită categorie de persoane definită pe criterii de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie ori apartenenţă politică, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA considerate de făptuitor drept cauze ale inferiorităţii unei persoane în raport cu celelalte se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
ploaie ușoară
15.6 ° C
15.6 °
15 °
61 %
4kmh
20 %
vin
16 °
S
24 °
D
22 °
lun
23 °
mar
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Avem de toate, suntem pregătiți, cum ar veni.

EDITORIAL

Știrea că Spitalul Județean este obligat să o despăgubească pe medicul ginecolog care a fost de gardă în noaptea decesului Alexandrei Ivanov ne demonstrează...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...