Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, s-a declarat deranjat de faptul că mulți dintre asistenții care au ajutat în pandemie nu au fost capabili să ia examenul pentru a obține postul din punct de vedere legal. Acesta a precizat că va discuta cu reprezentanții corpului medical și cu ministrul Educației despre înscrierea la postlicealele sanitare. Oficialul le dă dreptate medicilor, care au spus că ar fi nevoie de o discuție cu Ministerul Educației pentru o reevaluare a acelor școli postliceale pentru asistente.
Medicii au spus că asistente care au picat examenul au făcut-o pentru că nu știu lucruri elementare, în condițiile în care multe intră la postliceale sanitare fără examen de bacalaureat. ”Este un punct de vedere pe care îl am eu, ca și profesor, nu neapărat ca ministru al Sănătății. Calitatea și modul în care se dezvoltă profesional un asistent medical sunt extrem de importante, iar înscrierea la școlile postliceale a celor care au examen de bacalaureat mi se pare absolut firească”, a spus ministrul Sănătății.
Proiect de lege iniţiat de un medic
În luna martie deputatul USR Adrian Wiener, medic la Spitalul Județean Arad și vicepreședintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților a iniţiat un proiect de lege potrivit căruia înscrierea la școlile postliceale sanitare pentru asistenți medicali ar urma să fie posibilă doar după promovarea examenului de bacalaureat.
În formatul său actual, Legea Educației Naționale prevede că înscrierea și urmarea cursurilor unei școli sanitare postliceale sunt deschise tuturor absolvenților de liceu, cu sau fără bacalaureat.
În cazul celor care nu au promovat bacalaureatul, aceștia au opțiunea de a repeta examenul în timp ce urmează cursurile școlii postliceale de asistenți medicali. Problema este însă că multe dintre aceste școli eliberează diploma de absolvire a școlii postliceale sanitare, la finalizarea studiilor, fără condiția existenței diplomei de bacalaureat. Rezultatul: mulți absolvenți ajung să aibă în buzunar diploma de asistent medical ieșit din școala postliceală, dar nu și pe cea de bacalaureat. Nu există o evaluare oficială în acest sens.
Proiectul a fost, însă, respins în Parlament.
Adrian Wiener, deputat USR și medic la Spitalul Județean de Urgență din Arad, spune că este pentru a doua oară când inițiază acest proiect de lege. Prima dată, el a fost respins „la presiunea patronilor de școli sanitare postliceale”. Sau cel puțin, așa i s-a spus lui Adrian Wiener la Parlament.