S-a născut în Trapezunt (Asia Mică), în jurul anului 1300. Sfântul Ioan își câștiga existenţa făcând negoț împreună cu tatăl său. Vindeau mărfuri de proveniență bizantină şi cumpărau diverse roade ale pământului.
Într-una dintre călătoriile sale spre Cetatea Albă, a discutat în contradictoriu pe teme religioase cu catolicul Reiz. La sfârșitul acestei călătorii, catolicul i-a spus conducătorului tătar al cetății că Ioan dorește să devină musulman.
Dar în faţa conducătorului, Ioan mărturisește că Hristos este singurul Dumnezeu. După multe chinuri, Ioan cel Nou de la Suceava a fost târât prin cetate de coada unui cal. În urma acestei pedepse Ioan se roagă lui Dumnezeu: „Îți mulțumesc, Stăpâne, Doamne, că m-ai învrednicit pe mine, ticălosul, să-mi spăl păcatele cu însuși sângele meu şi curat a mă face de fărădelegile mele cele multe ce am săvârșit înaintea Ta, din pricina neputinței omenești”.
Unul dintre chinuitori, uimit de puterea cu care Ioan primea chinurile, a scos sabia şi i-a tăiat capul. Deși nu s-a permis îngroparea lui, acest lucru a fost posibil după ce, prin minune, trei îngeri au tămâiat trupul său. Mai târziu, Ioan i s-a arătat în vis unui preot, care i-a luat moaștele şi le-a așezat în altarul bisericii în care slujea. Acolo au stat până când sfintele sale moaște au fost luate de Alexandru cel Bun (1400-1432) şi aduse la Suceava, pe 24 iunie 1402. Moaștele sfântului Ioan cel Nou au fost așezate în biserica Mirăuților, pe atunci catedrala mitropolitană.
Înălțarea Domnului – deplina îndumnezeire a firii umane asumate
Este prăznuită la 40 de zile după Înviere, în Joia din săptămâna a VI-a, după Paști.
Înălțarea lui Hristos întru slavă și șederea Sa de-a dreapta Tatălui este chipul deplinei îndumnezeiri a umanității Lui. Prin toate actele Sale, întrupare, moarte, înviere, El a îndumnezeit treptat firea omenească pe care a asumat-o, dar prin Înălțare a transfigurat-o pe deplin. Datorită transfigurării supreme a trupului Său, Hristos poate deveni interior celor care cred în El. Înălțarea Domnului nu înseamnă retragerea sa din creație, pentru că El continuă să fie prezent și lucrător prin Sfântul Duh.
Înălțarea cu trupul la cer este o mărturie a faptului că omul a fost creat pentru veșnicie, căci Fiul nu Se înfățișează Tatălui numai ca Dumnezeu, ci și ca Om.
Hristos prin Înălțarea Sa, nu arată doar unde trebuie să ajungă omul, ci se face cale și putere, ca omul să ajungă la această stare. El şade pe tronul dumnezeiesc al slavei, dar și locuiește în inima celor ce-L iubesc. Așa putem înțelege paradoxul: Hristos este înălțat și în drum spre înălțare cu fiecare dintre noi.
Cea mai veche mențiune despre sărbătoarea Înălțării Domnului o găsim la Eusebiu din Cezareea, în lucrarea „Despre sărbătoarea Paștilor”, compusă în anul 332. Din această lucrare reiese că Înălțarea Domnului era sărbătorită în acea vreme odată cu Rusaliile, la 50 de zile de la Învierea lui Hristos. Spre sfârșitul secolului al IV lea, începutul secolului V, sărbătoarea Înălțării s-a despărțit de cea a Pogorârii Sfântului Duh (Rusaliile), fiind prăznuită în a 40-a zi după Înviere, dată care va rămâne stabilită pentru totdeauna în calendarul bisericesc.
Ziua Eroilor
Din anii 1999 și 2001, sărbătoarea Înălțării Domnului a fost consacrată ca Zi a Eroilor și sărbătoare națională bisericească. În această zi, în toate bisericile din ţară și străinătate se face pomenirea tuturor eroilor români căzuți de-a lungul veacurilor pe toate câmpurile de luptă pentru credință, libertate, dreptate și pentru apărarea țării și întregirea neamului.
Preot Olivian SANDU