O femeie din comuna Hudești, care în urmă cu aproape trei ani și-a ucis copilul și l-a incendiat, a fost trimisă în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani. Crima a avut loc în primăvara lui 2019, când Mariana Chițac, în vârstă de 36 de ani, a născut la domiciliu, după care și-a ucis pruncul, a dat foc cadavrului, iar mai apoi a îngropat rămășițele umane în curtea locuinței.
Cazul a ajuns în atenţia anchetatorilor datorită flerului medicului de familie, care a raportat poliţiştilor că ceva nu era în regulă în cazul femeii care ar fi trebuit să nască. Botoșăneanca fusese luată în evidență la cabinetul medical ca fiind însărcinată, iar în aprilie 2019 ea părea să fi născut. În schimb, nu a prezentat niciun fel de documente medicului de familie cum că a fost internată sau că nașterea a fost înregistrată.
Când femeia a început să se încurce în explicații, medicul a avut o serie de suspiciuni și a anunțat poliția. Anchetatorii au mers la locuința femeii, iar după o prima discuție cu ea şi mama ei, aceştia au stabilit că pruncul, adus pe lume în urma unei relații pasagere, a fost ars, iar rămăşiţele îngropate.
Anchetă extrem de dificilă
Cazul a fost preluat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, iar o echipă de criminaliști a răscolit locuința din comuna Hudești, de unde au ridicat mai multe probe. Ancheta a fost una extrem de dificilă întrucât procurorii au trebuit să facă dovada că pruncul adus pe lume a fost viu, acest aspect fiind esențial în încadrarea juridică a faptei.
Ancheta a durat până luna aceasta când procurorii au dispus trimiterea în judecată a femeii sub acuzația de omor. Dosarul a fost înaintat spre soluționare Tribunalului Botoșani, însă până la pronunțarea unei sentințe definitive femeia va beneficia de prezumția de nevinovăție.