Potrivit datelor oficiale publicate joi, 918.270 de cetățeni români au solicitat statutul de rezident în Regatul Unit post-Brexit în temeiul Settlement Scheme (Schema de Stabilire) pentru cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene, până la data de 31 martie 2021.
Potrivit G4media, doar cetățenii polonezi sunt mai numeroși decât românii – 975.180 – în a depune aceste cereri, iar românii sunt cei mai numeroși în Anglia, unde locuiește 85% din populația Regatului Unit.
Din totalul cererilor depuse de cetățenii români 852.310 au fost soluționate până acum, 33% primind Statut Stabilit (rezidență permanentă, pentru cei care au fost în UK timp de peste cinci) ani, 62% Statut Prestabilit (rezidență temporară pentru cei care au fost în UK sub cinci ani, cu drept de a cere Statut Stabilit la împlinirea a cinci ani), iar 5% dintre cereri au fost respinse, potrivit datelor prezentate joi de ministerul de interne britanic.
Aceste cereri se fac pe internet, cu dovada perioadei aflării în UK, a identității și cu un control de cazier judiciar.
Datele privind estimarea populației românești din UK referitoare la anul încheiat la 30 iunie 2020 arătau un număr de 404.000 cetățeni români prezenți în Marea Britanie. Este posibil ca mulți dintre cei care au primit rezidență să nu se mai afle în UK.
Numărul total al cetățenilor UE care au depus cereri de rezidență se ridica, la sfârșitul lunii aprilie a anului trecut, la 5,42 milioane, dintre care au fost rezolvate 5,12 milioane.
Termenul limită de depunere a acestor cereri este 30 iunie 2021, pentru persoanele care s-au aflat legal în UK înainte de 31 decembrie 2020. De la 1 ianuarie 2021 UK a pus capăt libertății de circulație pentru cei noi veniți din UE, potrivit sursei citate.