spot_img
vineri, noiembrie 22, 2024
HomePrima PaginăFost parlamentar scăpat de dosarul de ultraj

Fost parlamentar scăpat de dosarul de ultraj

Fostul deputat PSD Răzvan Rotaru (n.r. – actualmente înrolat în Alianța pentru Patrie), implicat într-un scandal în ultima zi din anul 2019 la Aeroportul Suceava, a scăpat de dosarul penal pentru ultraj. În schimb, dosarul penal de la Botoșani în care acesta este anchetat pentru amenințări, după un incident în trafic petrecut în municipiu în februarie 2020, zace la poliție de anul trecut. Ba mai mult, ancheta a cunoscut câteva aspecte cel puțin ciudate.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Incident cu ameninţări

Primul incident care s-a lăsat cu anchete a avut loc pe 31 decembrie 2019, pe aeroportul din Salcea. Atunci, parlamentarul a mers să-și aștepte fratele și a parcat mașina în zona indicatorului ”Oprirea Interzisă”. Un poliţist de la Serviciul Județean Transporturi Suceava, Cristian Tuduruță, aflat de serviciu, i-a cerut să mute autoturismul, dar parlamentarul a fost preocupat mai mult de ce agentul nu se ocupă de cei din spatele său, care erau însă în zona de acțiune a indicatorului ”Staționarea interzisă”.

Polițistul s-a legitimat și i-a solicitat lui Rotaru să se legitimeze și el, însă discuția a degenerat. Deputatul a vociferat, după care a scos legitimația de demnitar, susținând că nu are alte documente la el. Conform variantei polițistului, deputatul era foarte nervos, vocifera și a repetat „deci Tuduruță da? Și ar fi afirmat că „am eu grijă de tine” și „ai să vezi ce-ți fac eu ție”. Parlamentarul a încasat în final patru amenzi – pentru oprire neregulamentară, nerespectarea indicaţiilor poliţistului, neînmânarea documentelor pentru control și tulburarea ordinii și liniștii publice, în valoare de 2.240 de lei, dispunând ca măsură complementară suspendarea dreptului de a conduce. După incident, polițistul Tuduruță și-a sesizat superiorii că deputatul i-a transmis cât se poate de clar că va avea de suferit pentru că a avut curajul să se ia de el.

Poliţist apărat de sindicat

Ulterior, aspectele au fost relatate de Bogdan Bănică, preşedinte executiv al Sindicatului Naţional al Poliţiştilor din România SNPR DECUS, care a publicat pe pagina sa de Facebook o serie de informaţii cu privire reacţia parlamentarului în momentul intervenției polițistului. „Nu îţi dau niciun act, bă, sunt deputatul Rotaru Răzvan-Ilie, şi îi flutură poliţistului un carton cu poză ştampilată”, se arăta în postarea lui Bogdan Bănică, care ar fi adăugat că parlamentarul botoşănean l-ar fi ameninţat pe poliţistul de la Transporturi. „Ajung eu la Bucureşti şi te dezbrac în c… gol, am eu grijă de tine”, a scris Bogdan Bănică atribuindu-i această replică lui Răzvan Rotaru.

Schimbare de atitudine

Atunci, deputatul a regretat incidentul, susţinând că în seara cu pricina își aștepta fratele la aeroport, acesta revenind în țară întrucât tatăl lor era grav bolnav. După numai câteva săptămâni, tatăl parlamentarului a decedat. În primă fază, Răzvan Rotaru a anunțat că va respecta deciziile poliţiştilor, dar după numai câteva zile acesta a contestat procesul verbal de sancţionare şi a depus plângeri împotriva poliţiştilor. Primul reclamat a fost chiar Cristian Tuduruță, acesta fiind cercetat disciplinar de cei de la Biroul pentru Control Intern, care au constatat că agentul nu și-a încălcat atribuțiile de serviciu. În schimb, în urma sesizării făcută de Cristian Tuduruță, pe numele deputatului a fost deschis un dosar penal pentru ultraj, care a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava.

 Scandal cu repetiţie

După numai o lună și câteva săptămâni de la mediatizarea scandalului de pe aeroport, a urmat un alt incident, petrecut de data aceasta în centrul municipiului Botoșani. Atunci, un echipaj din cadrul societății NEI Guard, cu maşina de intervenţie inscripţionată, s-a deplasat la un obiectiv de pe strada Marchian, conform itinerarului. În timp ce mașina de intervenție staționa, conform protocolului de securitate, din spate a apărut un autoturism Audi, al cărui şofer s-a înscris în depăşire, după care a oprit în dreptul maşinii de intervenţie NEI Guard şi a început să-l apostrofeze și să-l amenințe pe agentul aflat la volan, Dan Ceplinschi.

Ulterior, acesta a aflat că cel care l-a amenințat ar fi fost deputatul Răzvan Rotaru, și a mers la poliție, unde a depus plângere împotriva acestuia pentru amenințări, punând la dispoziția anchetatorilor inclusiv imaginile surprinse de camerele de supraveghere, dar și o serie de înregistrări audio.

 Dosar plimbat

Având în vedere calitatea de parlamentar a lui Răzvan Rotaru, atât dosarul de la Suceava, cât și cel de la Botoșani au fost declinate și au ajuns la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ), singura unitate abilitată să-i ancheteze penal pe parlamentari. Cele două dosare au fost unite, iar victimele au fost chemate la București și audiate de procurori. Surpriză, însă, la dosarul cu amenințările de la Botoșani nu mai existau înregistrările oferite polițiștilor, așa că Dan Ceplinschi a fost nevoit să le pună din nou la dispoziția anchetatorilor.

Cercetările păreau să fi intrat pe făgașul normal, doar că, în urma alegerilor parlamentare de la sfârșitul lui 2020, Răzvan Rotaru și-a pierdut mandatul de deputat, iar PÎCCJ a fost nevoit să decline competența, dosarele fiind returnate la parchetele locale. Era ianuarie 2021, iar două luni mai târziu, în martie 2021, procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava au decis clasarea cauzei privind ultrajul de pe aeroport. Ordonanța a fost emisă de un procuror stagiar, motivul clasării fiind lipsa probelor. Așadar, Rotaru a scăpat de dosarul penal de ultraj, ordonanța de clasare rămânând definitivă.

Activitățile în cursul urmăririi penale au caracter secret”

În schimb, în cazul amenințărilor de la Botoșani, dosarul a ajuns la Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani și a fost înregistrat greșit, victimă figurând în evidențele procurorilor polițistul sucevean Cristian Tuduruță, nicidecum agentul de securitate Dan Ceplinschi. Deși acesta din urmă fusese invitat la poliție în vara anului trecut pentru a fi reaudiat. Într-un final, eroarea din evidențele parchetului a fost corectată, doar că, în ciuda probelor depuse, dosarul nu a fost soluționat până în prezent. „Dosarul este în lucru la Biroul de Ordine Publică, iar cercetările se derulează sub coordonarea procurorilor. Având în vedere că activitățile care se desfășoară în cursul urmăririi penale au un caracter secret, confidențial, nu putem oferi alte informații”, a spus Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.

De partea cealaltă, Dan Ceplinschi crede că cercetările ar fi tergiversate. „S-au solicitat informații și de la firmă, au întrebat și de colegii de serviciu. Mă gândesc că poate ar fi bine să sesizez și Direcția Națională Anticorupție, având în vedere că dosarul a ajuns la Parchetul General (n.r. – PÎCCJ) fără înregistrările pe care le-am pus la dispoziția polițiștilor, dar și înregistrarea eronată din evidențele parchetului”, a adăugat Dan Ceplinschi, care susține că amenințările din februarie 2020 i-au produs o stare de temere, mai ales că acele amenințări au fost adresate și familiei sale, inclusiv a copiilor.

 Continuă lupta în instanţă

Între timp, Judecătoria Suceava a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de Răzvan Rotaru împotriva sancțiunilor aplicate de polițiști în urma incidentului de pe aeroport. Prin urmare, fostul parlamentar a rămas cu amenzile aplicate atunci, semn că judecătorii au dat dreptate polițistului, considerând că intervenția a fost justificată, iar sancțiunile aplicate legal.

În paralel, tot la Judecătoria Suceava continuă procesul intentat de fostul parlamentar liderului de sindicat Bogdan Bănică, cel care a făcut public incidentul de pe aeroport. Indiferent de ce se va decide în ancheta de la Botoșani, până la pronunțarea unei sentințe definitive Răzvan Rotaru va beneficia de prezumția de nevinovăție.

 

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
ninsoare puternică
1.7 ° C
1.7 °
0.5 °
91 %
2.1kmh
100 %
vin
2 °
sâm
1 °
Dum
1 °
lun
3 °
mar
2 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Multă lume încă nu s-a hotărât cu cine votează. O fi din cauza ofertei bogate.

EDITORIAL

Cu stupoare constatăm în aceste zile că în mizerabila „Ciorbă” (am făcut referire la Vladimir Ciorbă, soțul pesedistei Laura Vicol, unul din creierele acestei...

EPIGRAMA ZILEI

Tot votând răul cel mai mic N-am realizat nimic Așadar și prin urmare Încercăm cu ăla mare?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...