spot_img
duminică, aprilie 20, 2025
AcasăLocal BTParticipare botoşăneană la o reuniune de proiect organizată în Malta

Participare botoşăneană la o reuniune de proiect organizată în Malta

În perioada 7 -11 mai, trei cadre didactice de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox “Sfântul Gheorghe”, respectiv preotul Daniel Dascălu – directorul instituţiei, Cezar Grădinaru și Adina Papuc, au participat la cursul “Soft skills”, organizat în Malta.

Cursul face parte din proiectul FAITH (credinţă) – Foster Ability, Inclusion, Tenderness, Harmony, proiect cu finanţare europeană, în cadrul programului Erasmus +.

Obiectivul cursului a fost să integrăm <soft skills> și strategii de sustenabilitate socială în demersul didactic pentru a favoriza incluziunea în școala noastră a 50% din elevii dezavantajați, în anul școlar 2022 – 2023, incluziunea fiind una din prioritățile şcolii noastre”, a declarat Daniel Dascălu.

La cursul organizat de Asociația EDU2GROW, cadrele didactice participante au parcurs diferite module despre cultură și interculturalitate, comunicare, managementul conflictelor, diferite metode ce pot transforma un grup într-o echipă. Alături de profesorii botoşăneni au mai participat cadre didactice din alte oraşe ale ţării, dar şi din Grecia, Finlanda, Croaţia. Această reuniune de proiect a inclus multiple elemente de diversitate și originalitate.

Profesorii participanți la această mobilitate au prezentat elemente ce definesc cultura românească, dar au aflat și informații noi (prin activități practice) despre cultura şi sistemele educaționale ale țărilor participante la curs”, a concluzionat Daniel Dascălu.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
13.3 ° C
14.6 °
13.3 °
92 %
0.3kmh
98 %
D
23 °
lun
24 °
mar
25 °
mie
25 °
J
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai ce am dat la ziar și s-a și rezolvat avaria. Probabil s-au luat cu sărbătorile și au uitat.

EDITORIAL

Ne-am aștepta ca, având în vedere vremurile și tehnica, cei de la butoane să fie mai prudenți atunci când vine vorba despre manipulare și...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...