spot_img
duminică, noiembrie 24, 2024
HomeEditorialȘi dacă de data asta nu ne mai descurcăm? - Ciprian MITOCEANU,...

Și dacă de data asta nu ne mai descurcăm? – Ciprian MITOCEANU, scriitor

România – acea țară a tuturor paradoxurilor din care cetățenii fug mai ceva decât din țările aflate în război – și minunatul ei popor. Cine spune altfel minte și vrea să ne vândă străinilor. Avem în noi o încrâncenare vecină cu inconștiența în a fi mai cu moț decât alții, dar și ceva genă de gândac de bucătărie, atât de necesară când vine vorba de descurcat în viața de zi cu zi. Decenii în șir nu am făcut decât să ne descurcăm, să ocolim căile legale. Și rezultatele se văd astăzi mai mult decât oricând. Suntem pe ultimele locuri în Europa în ceea ce privește calitatea studiilor, siguranța pe șosele, sistemul sanitar și ce se mai poate, dar conducem detașat în topul stimei de sine și îngâmfării. Pentru că noi suntem cei mai grozavi, cei mai deștepți și, desigur, cei mai descurcăreți. Acesta este adevăratul sport național al românilor, descurcatul. Nu oina (de unde au mai prăsit-o și pe asta?!), nici fotbalul și în niciun caz golful, așa accesibil pentru mase cum spune dulapul secuiesc că este. Descurcatul e sportul național al românilor și cei mai mulți dintre conaționalii noștri au reușit să se specializeze atât de bine în descurcat, încât au îngrozit vestul civilizat cu abilitățile lor în arta supraviețuirii.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Pe abilitatea asta se pare că se bazează și guvernanții, astfel că s-au gândit să ne bage noi taxe și impozite. Așa cum le stă bine, la început au spus că nici vorbă de așa ceva, apoi au dat în bâlbâieli, pentru ca până la urmă să admită că bugetul e în suferință. Nu dorim taxe noi sau măriri de taxe și impozite (…) trebuie să avem un sistem fiscal european. Marcel Ciolacu dixit. Știe omul ce spune, că doar e la butoane. Și oricum s-a săturat ca PSD să fie chemat la guvernare și să se joace de-a pompierul de serviciu. Nu mai poate da vina pe liberali, că sunt în aceeași barcă și nu e frumos, dar încă poate da vina pe Europa, că de-acolo vine trendul ăsta cu sistemul fiscal. Specialist desăvârșit, Ciolacu prorocește o criză severă în zona euro, dar nu e bai, că asta va fi ditamai oportunitatea pentru România, deoarece o mulțime de români vor reveni în sfârșit acasă și vor munci pentru a plăti dări.

De unde le mai scornește așa de gogonate? Criza din zona euro – oportunitate pentru România? Vor reveni românii în țară și vor munci să aibă statul cu ce-și plăti cirezile de bugetari de lux? Nu, nu vor reveni… Cei care au plecat jură că nu mai revin decât dacă sunt expulzați. Așa criză cum e în Europa, salariile încă sunt decente; nimeni nu vine în țară să muncească pe salariul minim doar pentru că așa prognozează specialiștii noului USL.

Vin vremuri grele, însă guvernanții se încăpățânează să creadă că vor depăși momentul prin spolierea cetățeanului de rând. Drept bonus își imaginează că vor ieși și în câștig, așa cum s-a întâmplat în criza lui Băsescu cu apropiații acestuia. Sunt convinși că românii, în loc să se revolte, vor strânge din dinți și se vor descurca așa cum fac de când au apărut pe pământul ăsta. Lasă, o să se descurce… Dacă se descurcă din salariul minim și nu protestează, înseamnă că încă mai pot strânge cureaua, așa cum recomanda extraterestrul Ciorbea.

Din păcate, puțin probabil… Criza face ravagii în întreaga lume și România nu mai e de multă vreme raiul în care mâncarea era ieftină, dar doar pentru cei care poposeau aici cu scop turistic. Plătim foarte mult pentru coșul zilnic comparativ cu restul uniunii, așa că e de așteptat să nu ne mai putem descurca. Guvernanții încearcă să ne liniștească, recomandă ceai de calmare și luciditate, însă de vreo două săptămâni se lucrează la sistemele de afișaj de la stațiile de carburanți. Nu mare lucru, se pregătește afișajul cu patru cifre, ca nu cumva să pățească rușinea cu zeița de la Montreal, care a luat nota zece, dar tabela a afișat unu. Români, ni se pregătește ceva. Iar de data asta nu ne mai descurcăm…

 

 

 

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer fragmentat
-1.4 ° C
-1.4 °
-1.4 °
83 %
2.2kmh
73 %
Dum
1 °
lun
4 °
mar
3 °
mie
4 °
joi
3 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Având în vedere că se apropie sărbătorile, s-au montat semne și pentru musafiri.

EDITORIAL

La treizeci și de ani după căderea oficială a comunismului, în România procesul electoral a devenit un spectacol mai degrabă decât un act de...

EPIGRAMA ZILEI

Tot votând răul cel mai mic N-am realizat nimic Așadar și prin urmare Încercăm cu ăla mare?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...