Un bărbat, în vârstă de 47 de ani, din comuna Drăguşeni, a fost reţinut de poliţişti după ce a fost acuzat de viol. Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au emis o ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele acestuia.
Potrivit anchetatorilor, pe 21 mai, în timp ce acesta se afla pe drumul public din comuna Drăgușeni, bărbatul ar fi imobilizat o femeie de 37 de ani, din aceeași localitate, și ar fi întreținut un raport sexual cu aceasta, împotriva voinței sale.
Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoșani, urmând ca în cursul zilei de luni să fie prezentat în fața instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.