vineri, aprilie 11, 2025
AcasăInternaționalItalia a înregistrat primul caz de variola maimuței

Italia a înregistrat primul caz de variola maimuței

Italia a raportat, joi, primul caz de variola maimuţei, după ce mai multe persoane au fost diagnosticate în Europa şi America de Nord cu această boală, de obicei endemică în Africa de Vest, informează AFP.

Potrivit agerpres, persoana infectată este un tânăr care s-a întors recent din Insulele Canare, a anunţat Institutul de Boli Infecţioase din cadrul Spitalului Spallanzani din Roma.

Pacientul, plasat în izolare, primeşte tratament şi se află în stare stabilă, potrivit unui comunicat al spitalului publicat de agenţiile de presă italiene, adăugând că alte două cazuri suspecte sunt în curs de evaluare. Consilierul pentru sănătate din regiunea Lazio (care include Roma), Alessio D’Amato, a confirmat pe reţelele de socializare că este vorba despre primul caz de variola maimuţei în Italia, adăugând că situaţia se află sub “monitorizare constantă”.

Care sunt simptomele bolii

Potrivit autorităţilor spaniole şi portugheze, care au declanşat alertă naţională de sănătate, această boală rară nu este foarte contagioasă de la om la om, nu are tratament şi, în general, se vindecă de la sine.

Simptomele includ febră, dureri de cap, dureri musculare, dureri de spate, ganglioni limfatici umflaţi, frisoane şi oboseală. Pot să apară erupţii cutanate, adesea pe faţă, care să se răspândească în alte zone ale corpului.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
3.9 ° C
5.6 °
3.9 °
94 %
0.9kmh
100 %
vin
4 °
S
8 °
D
15 °
lun
16 °
mar
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Mai bine ar fi în vacanță, dar pe viscolul ăsta e bun și teatrul.

EDITORIAL

În mod normal, un editorialist de la o publicație provincială ar fi trebuit să abordeze subiecte de interes local, cum ar fi demonstrația din...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană! - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...